M-am bucurat că l-am cunoscut pe un bărbat plin de viaţă,cu entuziasmul mereu la punctul de fierbere. Un român de pe meleagurile braşovene, doritor să iasă lucrurile tot mai bine pentru comuna lui, comuna Cincu. ”Sunt oameni de ispravă cei din Cincu, dar cum să se vorbească despre o comună  uitată de lume?” Ei bine, mi s-au răscolit amintirile şi voi da prilejul să se afle un crâmpei tulburător despre oamenii din Cincu. Erau anii cincizeci şi ceva, când peste România se aşezase răsuflarea otrăvită a comunismului cu măduvă bolşevică. Un bărbat puternic şi cu inimă bună, G.B. era vestit în Bucureşti ca unul dintre cei mai valoroşi medici de plămân. Era coadă mare la uşa cabinetului său şi pe mulţi i-a tămăduit de grele boli pulmonare. Într-o bună zi a intrat în cabinetul reputatului medic G.B un om slab, ca o nălucă de slab ce era, care abia avea putere să vorbească. Tusea lui mai că-l culca la pământ. L-a consultat minuţios pneumologul şi i-a spus: ”Nu e bine ce văd, ai tuberculoză cu caverne,ţi-am scris o reţetă, ia medicamentele de la farmacie şi începi să le înghiţi chiar de diseară”. Pacientul firav şi-a apropiat reţeta de ochi de mai să-şi atingă pleoapele şi se chinuia să citească denumirea medicamentelor salvatoare. ”Ce faci, omule, pune-ţi ochelarii că nu mai trebuie să amâni nici o zi, TBC-ul e avansat”. Bărbatul ca o stafie ezita: ”Păi,domn doctor, nu pot să mă tratez că n-am bani de medicamente şi nici cu ce să-mi cumpăr ochelari”. Cu paşi târşâiţi aproape ieşise pe uşa cabinetului. ”Măi, omule, ce se întâmplă cu tine?”, s-a mirat medicul. ”Sunt deţinut politic, am fost închis la Canal 12 ani,acolo m-am îmbolnăvit de frig şi foame. Sunt din Cincu şi m-au condamnat că le-am dat ceva mâncare unor partizani din munţi”. S-a încruntat vestitul doctor din Bucureşti, l-a chemat înapoi pe necăjit şi i-a dat nişte bani din propriul buzunar: ”Promite-mi că acum te du