Maturitatea Alianţei trece peste limitele financiare

Trecerea celui de-al doilea termen pentru plata avansului la achi­zi­ţi­o­narea avioanelor F-16 second-hand nu a aprins discuţiile politice din jurul acestei afaceri.

Comunicatul Am­ba­sa­dei Americane arată că Statele Unite nu consideră cumpărarea avi­oa­nelor F-16 ca un test pentru so­li­di­tatea parteneriatului strategic cu România. Această înţelegere supe­rioa­ră a relaţiilor din cadrul Alianţei NATO şi a rolului ţării noastre în ca­drul politicii americane în zona Mării Negre ar trebui să fie o lecţie şi pentru Puterea de la Bucureşti. S-a indus în opinia publică ideea că, dacă Ro­mânia nu va cumpăra cele 24 de avi­oane F-16, buna ei credinţă va fi pusă la îndoială de Statele Unite şi politica acestora se va schimba faţă de noi. Adevărul este că miza politică a contractului a fost exagerată de re­fle­xele de subordonare ale unor decidenţi.

Ceea ce s-a anunţat iniţial a fi "contractul secolului" - de circa 4 mi­li­arde de euro - a devenit, odată cu intrarea în criza economică, o achiziţie militară de dimensiuni tot mai reduse. Chiar şi aşa, oferta SUA a căzut pe un buget complet rarefiat şi procedura aleasă de CSAT pentru temporizarea cumpărării avioanelor a lăsat să se acumuleze timpul necesar pentru ca partea americană să înţeleagă refuzul.

Cum spuneam, miza strategică pentru SUA a includerii României în programul F-16 şi apoi în costisitorul F-35 este nesemnificativă în compa­raţie cu alte componente ale politicii mi­litare americane în regiune. Scutul an­tirachetă, capacitatea de reacţie în Marea Neagră, participarea la răz­bo­iul din Afganistan reprezintă prio­ri­tăţile politico-militare în cadrul parteneriatului strategic SUA-Ro­mânia. Faptul că ministrul Sebas­tian Vlădescu a adus "vestea rea" - că nu există disponibilităţi financiare pentru o achiziţie mili