- scurtă poveste despre un pielar -

Pe Calea Moşilor, în zona veche, dau de o firmă simplă: Reparaţii cojoace şi haine din piele. De altfel, acea parte a oraşului, se ştie, e „specializată“ în meseriaşi. Sau în ce a mai rămas din ei. Vizavi de pielărie se află un cizmar şi un coafor particular (nu genul „de fiţe“). Alături, un anticariat şi... o casă părăsită. Din vitrina atelierului se vede o maşină de cusut. Veche, manuală. Camera în care intru e destul de pustie: cu excepţia unei alte maşini de cusut. Şi a ocupantului ei. Acesta, îmbrăcat în haine civile, şi nu în obişnuitul halat, stă, calm, în faţa maşinii de cusut. Fără să dea ture, uitîndu-se avid după clienţi, precum alţi ocupanţi ai zonei. Aflu că se numeşte George Fecioara. Un nume nu tocmai obişnuit. Se pare, după spusele domnului Fecioara însuşi, că are origini greceşti: „Eu mă trag puţin din rasa greacă: bunicul meu era grec.“

Din Bilciureşti la Bucureşti

George Fecioara provine de la ţară, din Bilciureşti, judeţul Dîmboviţa. Povestea lui seamănă cu cea a multor tineri veniţi din sate în promiţătorul Bucureşti: „Am terminat Generala şi am vrut să dau la Medicină. Dar am renunţat, neavînd părinţii situaţia cum se cerea atunci – eram patru copii. Printre altele, am auzit de la un prieten că ar fi bine la Tăbăcărie, în cadrul Croitoriei. Cînd am venit şi am văzut despre ce era vorba, nu prea mi-a plăcut, că era mizerie. Am dat examene la română şi matematică la Liceul „Matei Basarab“ şi am luat cu media 9,50. Am făcut apoi Profesionala. Patru luni la Timişoara, partea de teorie. Acolo ne învăţa despre tipare. Şi ucenicia într-un complex pe la Piaţa Progresului. Cam în anii ’70-’72.“

În Bilciureşti, Dîmboviţa, de unde venea dl Fecioara, se trăia din cărăuşie şi agricultură. Nici curent electric nu era. Foloseau lămpi cu gaz. Apă de la fîntînă. Şi încălzire cu lemne. Tatăl lui avea