Ficatul gras este boala de la care pot porni afecţiuni mai grave. Ficatul gras înseamnă o depunere de grăsime în celula hepatică, fiind împiedicat să funcţioneze corect. De sindromul de ficat gras suferă cam 7% din populaţia până la 40 de ani, şi procentul creşte după 45 de ani la 25%.

Ficatul gras, în prima etapă, se numeşte steatoză hepatică simplă. În etapa a doua, numită steatohepatită, grăsimile din celula ficatului declanşează inflamaţia şi analiza transaminazelor este mărită. Etapa următoare, mai gravă, este începutul de fibroză în ficat, adică inflamaţia se transformă într-un fel de cicatrice de ţesut hepatic îngroşat, care nu mai funcţionează. Steatozele simple, în zece ani, cam 25% trec în etapa agravată de steatohepatită. Din rândul acestor bolnavi cu steatohepatită, 8%-12%, pe parcursul a zece ani, trec în ciroză. Ciroza este culmea fibrozei în ficat. Care sunt simptomele care sugerează boala de ficat gras? Mulţi, 65%-70%, n-au nici un simptom. Ceilalţi suferinzi de ficat gras resimt o oarecare astenie, o oboseală greu de definit. Apar tulburări de somn (insomnie) şi cârcei la muşchii picioarelor, mai ales noaptea. Asociate cu ficatul gras nonalcoolic sunt mai multe boli: diabetul, hipertensiunea, coagularea mare a sângelui, trombozele şi infarctul, varicele, accidentul vascular cerebral. Tratamentul în ficatul gras nealcoolic porneşte de la necesitatea scăderii în greutate prin regim alimentar şi exerciţiu fizic. Regimul alimentar trebuie să ia în considerare că omul cu ficat gras trebuie să mănânce mai puţine calorii decât se consumă. De exemplu, un om de 100 de kilograme are nevoie de 1.500-1.600 de calorii pentru consumul metabolic şi activitate. Omul trebuie să mănânce din toate câte puţin şi să meargă trei-patru ore pe săptămână. Pierderea în greutate nu trebuie să fie abruptă, omul trebuie să scadă 10%-12% din greutatea lui pe an.