Am văzut critici foarte aspre la adresa discursului politic. Mi le-am însuşit (cu oarecare greutate) şi am dat deseori dreptate celor care spun că ţinuta politică a sfârşit în a fi, uneori, zdreanţă.

Şi m-am tot gândit. De felul meu, nu sunt vreo apucată; cred în dialog şi în argumente, condimentate, după caz, cu ironie, condescendenţă sau insistenţă. De foarte multe ori, însă, în dezbateri, am fost tentată să tac, mi s-a părut, fie inutil să deschid gura, fie ar fi trebuit să ridic vocea pentru că nu mă prea ajută timbrul.

Ce rămâne omul politic aplecat mai degrabă spre nuanţe şi polemică decentă? Un loc tern, plicticos, în arena politicului furibund, strigât şi acuzator, de pe care este foarte greu să îşi promoveze propriile proiecte.

Nu ne amintim cu simpatie de liniştea politică a regimului Năstase, dar nu ne dorim nici zărzăvăgeala din istoria recentă. Nu vrem exploatare, dar nici concedieri. Cerem dreptate în justiţie, dar magistraţii sunt "vânduţi" politicului. Acuzăm Jandarmeria şi pentru că intervine prea brutal, dar şi pentru că nu se implică atunci când protestatarii ocupă o intersecţie circulată. Romania este excesiv şi isteric de polarizată şi, dacă nu-ţi strigi părerea, rămai cu ea la tine în sufragerie. Unii jurnalişti, din cei cu state mai vechi, spun că regula de baza în jurnalism este ca în articolul de la gazetă să nu se vadă cu cine a votat autorul. Or, la mine în televizor, se strigă cam în fiecare seară, nu numai cu cine au votat, dar chiar şi cu cine ar trebui să votez eu.

Dar eu cred că lucrurile se vor îndrepta în timp. Iar primul semn vine, (n-o să ghiciţi) de la Camera Deputaţilor. Nutresc convingerea că acest nou cod de conduită şi fustă mai lungă (doar pentru deputate, deci) vor aduce cu ele, în politică, vorba bună, eleganţa în discurs, negocierea, medierea. Şi, de acolo, mă angajez personal să le duc m