Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România volatilă

Publicat in Jurnalul, joi 15 aprilie 2010 ·

Cu o zi înainte să-şi găsească sfârşitul în tragicul accident aviatic de lângă pădurea Katyn, guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei (BNP) - Slawomir Skrzypek - a decis ca banca centrală să intervină pe piaţa valutară în favoarea deprecierii zlotului. Achiziţiile de devize ale BNP, unice în ultimii 10 ani, au fost anunţate printr-un comunicat de presă şi însoţite de o declaraţie de susţinere din partea Ministerului Finanţelor.

Cam în aceeaşi perioadă cu întărirea zlotului, şi cursul euro-leu scăzuse sub 4,1 lei/euro, şi dintr-o dată cotaţia a prins vânt la pupa, urcând peste 4,13 lei/euro. Ca şi în cazul monedei poloneze, se pare că tot banca centrală a stat în spatele deprecierii. De fapt, BNR a urmat ciclul obişnuit: mai întâi guvernatorul a "intervenit" verbal, apoi a scăzut dobândă de politică monetară pentru a stimula plasamentele în devize, după care banca centrală a cumpărat valută de pe piaţă.

Iar spusele guvernatorului Isărescu din Financial Times, potrivit cărora va căuta să nu permită o apreciere prea puternică a monedei locale, care ar descuraja o revenire a economiei bazată pe export, reprezintă premisele care au stat şi la baza intervenţiei băncii centrale din Polonia.

Ce păcat că premierul Emil Boc n-a avut poziţia Ministerului polonez al Finanţelor, considerând pozitivă aprecierea leului. În ciuda faptului că "tăria" monedei a acţionat împotriva creşterii economice, pe care tot el declara ziariştilor de la Financial Times că doreşte să o restaureze.

Important este însă că BNR a realizat în cele din urmă că deprecierea leului este una dintre puţinele variante de a genera sporuri de productivitate, capabile să stea la baza creşterii economice. Din păcate, când am lansat această idee, în decembrie 2009, am fost întâmpinat cu zâmbete. Acum cei care n-au luat în serios necesitatea creşterii cursului şi-au sc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski prima reacţie după tentativa de asasinare a premierului slovac, pro-rus, Robert Fico

Mediafax acum 12 minute
Volodomir Zelenski, liderul din Ucraina, a condamnat tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kiev a declarat că „atacul asupra premierului slovac Robert Fico este îngrozitor. Condamnăm cu fermitate acest act de vio

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 16 minute
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

„Șoc”: Reacții internaționale la tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico

HotNews acum 34 minute
Premierul maghiar Viktor Orban, un apropiat al lui Robert Fico, și-a exprimat miercuri după-amiaza „șocul profund” față de tentativa de asasinare a acestuia, numeroși lideri europeni exprimând mesaje de solidaritate și încurajare, dar și „șoc” față

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 3 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

Judecătorul CCR Varga Attila, dus în stare gravă la Spitalul Universitar

HotNews acum o ora
Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituțională se află în stare gravă la Spitalul Universitar, afirmă surse oficiale pentru HotNews.ro. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com Conform acelorași surse, judecătorului CCR i s-a făcut rău în

Un complet de trei judecători al ÎCCJ se va pronunţa asupra contestaţiei depuse de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei

News.ro acum 2 ore
Un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se va pronunţa asupa contestaţiei privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei, ca urmare a opiniilor divergente ale celor doi judecători din completul desemnat

Consumatorii vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii produselor vândute la acelaşi preţ/ ANPC a pus în transparenţă un proiect de ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”

News.ro acum 2 ore
Consumatorii vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii de produs care are ambalajul şi forma identice şi care este vândut la acelaşi preţ, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat un ordin privind com

Revolte în Noua Caledonie: Emmanuel Macron declară stare de urgență / Trei persoane au fost ucise

G4Media acum 2 ore
Președintele francez a decis să declare stare de urgență pe insulă, care a fost zguduită de revolte soldate cu cel puțin trei morți și un polițist grav rănit, scrie Le Figaro. În urma reuniunii Consiliului de Apărare din această dimineață, președint

Comisia Europeană: Economia României va avansa cu peste 3% în 2024 şi 2025, susţinută de consumul privat; inflaţia va continua să încetinească treptat

News.ro acum 2 ore
PIB-ului real al României este prognozat să crească cu peste 3% în 2024 şi 2025, datorită accelerării consumului privat, susţinută de veniturile reale disponibile mai mari, potrivit estimărilor de primăvară publicate miercuri de Comisia Europeană, c

Vremea

București
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

10°/16°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

8°/20°
sâm.

12°/17°
Constanta
acum

14°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/16°
sâm.

9°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/25°