Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate va putea fi aplicata, chiar daca o prevedere din acest act normativ a fost declarata neconstitutionala, sustine Ministerul Dezvoltarii. Curtea Constitutionala a Romaniei a admis, miercuri, o sesizare facuta de USL prin care era reclamata neconstitutionalitatea noii legi adoptata in decembrie de Camera Deputatilor. "In urma deciziei Curtii Constitutionale, legea va intra in vigoare dupa modificarea de catre Parlament a datei-limita pana la care mijloacele de publicitate pot fi mentinute in amplasamentele autorizate, 1 ianuarie 2012, data care, in prezent, este anterioara promulgarii legii", informeaza Ministerul Dezvoltarii.
Potrivit acestuia, legea a fost elaborata ca urmare a dezorganizarii si a modului haotic in care este realizata in prezent publicitatea stradala in majoritatea localitatilor din tara. Legea stabileste cadrul general prin care autoritatile administratiei publice locale vor putea elabora regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate si adauga conditii mai restrictive gandite pentru a proteja aspectul vizual al localitatilor si siguranta cetatenilor.
Legea va interzice, printre altele, acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafetelor vitrate ale cladirilor, precum si amplasarea de mijloace de publicitate pe obiectele de arta monumentala, pe cladirile reprezentand monumente istorice, pe arbori, pe zona carosabila a strazilor si a drumurilor, in intersectii, in sensurile giratorii si in spatiul destinat circulatiei autovehiculelor si semnalizarii rutiere. Legea mai prevede ca regulamentul local privind amplasarea mijloacelor de publicitate va fi corelat cu prevederile documentatiilor de urbanism aprobate, iar in procesul de stabilire a regulamentului vor fi consultati si specialisti din urbanism, arhitectura, design si peisagistica.