Un nou ciclu economic s-ar putea întrupa în România, începând din 2013. Mizând, desigur, pe o nouă fază de avânt. Trenul creşterii economice a pornit deja.

Fără bănci puternice, ţara nu va putea alerga prea repede către o economie competitivă. Activitatea bancară este însă riscantă. Nici măcar în cele mai performante economii, nu toate creditele sunt rambursate. În Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, incidenţa creditelor neperformante (sau depreciate, cum le numim acum) este mai mare. Şi nu e vorba atât despre cazurile sonore, intens mediatizate, cât despre sume împrumutate unor companii mari, de stat ori private, ce nu pot să-şi plătească datoriile. Aceste companii şi-au garantat creditele cu active pe care băncile, dacă şi le-ar revendica, fie că n-ar putea să le vândă, fie că n-ar avea ce să facă cu ele. Sau unor persoane fizice ajunse în încetare de plată. Este normal, în aceste condiţii, ca băncile să-şi facă provizioane, să pună în cămară sume importante din profit pentru a-şi acoperi creditele. Desigur, în scopul diminuării şi dispersării riscului creditelor neperformante. De aici o primă concluzie: societatea are nevoie de bănci puternice, care să facă faţă unei economii cu multe probleme şi, în plus, s-o scoată din criză; în consecinţă, societăţii i se cere să se îngrijească de bănci.

Aşa că însuşi edificiul bancar urmează să fie consolidat. Şi încă repede. Ţara are nevoie de o sursă solidă de creditare a economiei reale şi a populaţiei. Atât de solidă, încât să confere creditului mult râvnita sustenabilitate. Ceea ce ar însemna recâştigarea unei reale încrederi în viitor atât de către bănci, cât şi de către clienţii băncilor, fie companii sau cercuri largi ale populaţiei.

Dar băncile – partea care împrumută – trebuie să aibă ce să împrumute. Să fie finanţate, pentru ca mai departe să poată finanţa. Apoi, li se cere să fie