Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bine că s-a oprit ninsoarea: contractul de deszăpeziri al CJ a expirat pe 15 martie

Publicat in Vremea Noua, miercuri 27 martie 2013 ·

Ninsoarea de ieri nu a blocat niciun drum judeţean. Reprezen­tan­ţii Direcţiei Judeţene de Ad­ministrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) au cerut însă şoferilor prudenţă, pentru că există riscul formării poleiului. „Am avut o situaţie mai dificilă în acest sens la Voineşti, unde maşinile efectiv nu puteau urca din cauza gheţii. Situaţia a fost rezolvată, dar nu excludem alte situaţii similare“, a declarat Daniel Minciună, directorul DJADP. Luni noaptea, un tir a derapat în zona Mogoşeşti – Iaşi, tot din cauza poleiului. Drumarii s-au aflat ieri într-o situaţie penibilă, ei neavând practic dreptul să intervină. Astfel, contractul dintre DJADP şi consorţiul format din Eky-Sam Târgu Frumos, Enviro Construct şi Ted Construct a expirat pe 15 martie. Totodată, judeţul Iaşi nu s-a aflat sub cod galben de intemperii, ca urmare nu a putut fi încheiat un contract adiţional în regim de urgenţă pentru a se putea dispune scoaterea utilajelor pe trasee. Situaţia a fost rezolvată abia după-amiază, după o întrunire a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „A fost purtată o corespondenţă cu Bucureştiul în această problemă şi până la urmă s-a hotărât că putem încheia un contract punctual, pe două zile. La ora 16,49 am scos utilajele pe drumuri“, a spus Minciună.

Şi străzile municipiului au fost din nou acoperite de zăpadă. Drumarii au acţionat încă de luni noaptea pentru a evita incidentele în trafic. Până dimineaţă, s-au împrăştiat peste 260 de tone de sare şi s-a intervenit cu 13 utilaje. Din cauza ninsorii care a căzut fără oprire, echipele de la Citadin au acţionat în tot oraşul şi ieri cu 200 de tone de sare, 360 de tone de material antiderapant. Momen­te de panică au trăit călătorii care se aflau ieri într-un tramvai de pe traseul 7. Acesta a deraiat ieri în jurul orei 16, în Târgu Cucu, din cauza şinelor pline de zăpadă.

(Alex Zănoagă, Gabrila TOMA)

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare

HotNews acum 49 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare, din Sectorul 2 al Capitalei. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat. Incendiu sectorul 2Foto: ISU Bucuresti-Ilfov Până la ac

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 19 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 32 minute
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă/ Reacţia ministrului Justiţiei

News.ro acum 19 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 49 minute
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°