Este de netăgăduit faptul că atât economic, cât şi juridic consumul şi consumatorii sunt genul de indicatori, respectiv instituţii care au făcut trecerea de la stadiul în care contau (nu erau fundamentale) în luarea deciziilor la stadiul în care influenţează (sunt esenţiale) adoptarea anumitor hotărâri.

Această trecere a fost determinată atât de criza financiară şi economică care a temperat consumul excesiv şi a echilibrat instinctele populaţiei, cât şi de creşterea globală a gradului de maturitate economică şi intelectuală a populaţiei, care datorită convieţuirii o lungă perioadă de timp în vecinătatea aceloraşi instituţii economice au ajuns să cunoască mai bine modalitatea de funcţionare a acestora şi drepturile lor prin raportare la acestea. Un exemplu în acest sens este mişcarea populistă iniţiată împotriva băncilor atât la nivel legislativ prin adoptarea în mod pripit şi fără o reală dezbatere juridică a OUG nr. 50/2010, cât şi prin acţiunile în instanţă introduse de către consumatori, cu intenţie sau din culpă, în acest din urmă caz luaţi fiind de valul măsurilor politicianiste. Încercarea de sancţionare a băncilor a avut/are în vedere atât nevoia de bani a consumatorilor (dar şi dorinţa statului de a degreva consumatorii de anumite sarcini financiare prin compensaţie cu reducerile de salarii), afectaţi fiind aceştia de criza economică, cât şi evoluţia inerţială a educaţiei consumatorilor.

Fundamental şi structural, instituţiile de comerţ nu au suferit schimbări fundamentale, chiar dacă în primele luni după declanşarea crizei pe Wall Street brokerii vorbeau despre o complexitate a produselor financiare atât de mare încât foarte puţini dintre ei mai ştiau cum funcţionează; instrumentele şi instituţiile de credit au rămas neafectate în substanţa lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivel juridic unde învecinarea sistemelor de drept între ele,