Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CINE ASCUNDE ADEVÃRUL?

Publicat in Vremea Noua, joi 31 octombrie 2013 ·

Scandal si acuze în Consiliul Judetean

SCANDAL S-a lãsat cu acuze, ieri, în plenul Consiliului Judetean, dupã prezentarea proiectului de hotãrâre privind sumele care vor fi alocate primãriilor pentru echilibrare bugetarã, în intervalul 2014-2017. În mod incredibil, conducerea USL de la Consiliul Judetean a ajuns sã se raporteze la anul 2012, în care PDL era la guvernare si stabilea cifrele de buget pentru primãrii, demonstrând cã sumele pe care primarii se vor baza în urmãtorii patru ani vor fi din ce în ce mai mici fatã de perioada guvernãrii democrat-liberale. Prezentarea cifrelor de buget a trezit animozitãti între consilierii PDL si vicepresedintele Consiliului Judetean, Vasile Mihalachi, care a dat cu tifla consilierilor din opozitie. Foarte vocal a fost si consilierul PSD Ciprian Trifan, omul din umbra presedintelui Dumitru Buzatu. Consilierul a acuzat conducerea Directiei Buget-Finante din Consiliul Judetean de faptul cã nu pune la dispozitia consilierilor toate cifrele primite de la primãrii si nevoile financiare reale ale unitãtilor-administrativ teritoriale. “Nu vreau sã cred cã Directia Buget-Finante sfideazã institutia consilierului judetean”, a avertizat Trifan.

Cum era de asteptat, proiectul de hotãrâre privind sumele care vor fi repartizate primãriilor la echilibrare bugetarã anul viitor, precum si prognoza pe perioada 2015-2017, a trezit antipatii în rândul consilierilor PDL. De la 69 milioane lei, în 2012, Consiliul Judetean a primit pentru echilibrarea bugetelor locale doar 56 milioane lei, în acest an, scãderea fiind de 25%. Anul viitor, situatia va fi si mai dramaticã, întrucât datele prognozate de conducerea CJ Vaslui, comunicate la Ministerul de Finante, aratã cã primarii se vor putea baza pe suma de 42 milioane lei, cu 14 milioane mai putin fatã de anul în curs. Este de neînteles cum, de la an la an, Guvernul USL alocã din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 2 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 38 minute
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 4 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°