Sistemul de pensii din Ungaria a adus ţara în pragul colapsului: patru milioane de angajaţi susţin trei milioane de pensionari – titrează Ziarul Financiar, preluând un articol din The Wall Street Journal Europe.
Dar de noi ce să mai zicem?! La noi, în România, raportul e aproape egal: sunt 4,74 milioane de salariaţi ce plătesc contribuţii pentru 4,68 milioane de pensionari de asigurări sociale de stat. Şi asta fără a-i mai pune la socoteală pe cei 841 de mii de agricultori, ce beneficiază de ajutoare sociale - tip pensie.
Ungaria a înregistrat deficite masive în ultimii şase-şapte ani pentru a plăti pensionarilor venituri ce depăşesc 10% din PIB. Politicienii români, deşi au avut un astfel de exemplu în faţă, n-au ezitat să majoreze cu 2% din PIB cheltuielile cu pensiile în anul electoral 2008, ducând cuantumul acestora la peste 8% din PIB. Asta face ca acum Guvernul să nu-şi mai poată construi un buget pornind de la zero, ci de la minus 1,5%-2% din PIB.
Şi pentru că nu a reuşit să implementeze un program de reducere a cheltuielilor, chiar şi după ce a primit 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, premierul maghiar Ferenc Gyurcsany şi-a depus demisia. Se pregăteşte Emil Boc?
Dar nu acesta trebuie să fie mesajul editorialului de faţă, fiindcă nu Boc trebuie culpabilizat, ci întreaga clasă politică.
Frica politicienilor români de impopularitatea şomajului e o piesă în trei acte. În primul s-au deghizat şomerii în pensionari, până s-a ajuns ca o treime din populaţie să beneficieze de acest statut. Doar un pensionar din trei are vechime completă în muncă şi vârstă corespunzătoare.
Actul doi a constat într-o migraţie inversă, de la oraş la sat. De la 28%-29% înainte de 1990, populaţia ocupată în mediul rural a ajuns la 41% în 1999-2000, dar contribuie la PIB mai puţin decât la înc
