Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a facut, sambata, un apel la asociatiile romanesti din SUA si Canada, adresand rugamintea ca petitia pentru ridicarea vizelor sa fie semnata de cat mai multi romani, aratand ca acest gest ar ajuta foarte mult demersurile oficiale facute pe aceasta tema, transmite Mediafax.
"Am o rugaminte catre asociatiile romanesti din SUA si la fel si Canada. Am discutat la New York un sprijin reciproc, care sa includa o petitie semnata de cat mai multi romani americani si respectiv canadieni pentru a acorda un sprijin - si lor - pe langa Congresul american, pe langa Departamentul de stat pe tema ridicarii vizelor pentru romani", a spus Corlatean, sambata, la Forumul romanilor de pretutindeni.
El a precizat ca demersurile oficiale ale Ministerului de Externe pe aceasta tema ar beneficia, astfel, de un sprijin din partea comunitatilor de romani din SUA si Canada, fiind vorba si despre o formula de unitate de actiune a romanilor.
"Comunitatea romaneasca e o comunitate importanta, mare, in diferite zone ale SUA, ne-ar putea ajuta foarte mult, in paralel cu ceea ce intreprindem noi la nivel oficial - si va spun ca facem pasi inainte -, dar ne-ar ajuta foarte mult daca romanii din SUA ar da curs acestei formule de sprijin. Americanii sunt foarte atenti la contribuabilii lor, la cat de importanta e comunitatea, e si o formula de unitate de actiune a romanilor din SUA", a spus Corlatean.
Corlatean vrea organizarea Congresului romanilor de pretutindeni
Tot sambata, Titus Corlatean a declarat ca isi propune sa actioneze la nivelul Guvernului pentru a organiza Congresul romanilor de pretutindeni pe langa Parlamentul Romaniei, in acord cu prevederile Legii romanilor de pretutindeni, adoptata inca din 2007.
"Imi propun sa actionez la nivelul Guvernului, mai ales cu implicarea Parlamentului,