Decizia băncii centrale de a reprima, în special, creditul de consum în valută ar sugera că BNR e deranjată de faptul că-i alimentată exact partea de inflaţie monitorizată şi ţintită de ea: Indicele preţurilor de consum (IPC). Dar când inflaţia din România (3,45%) ajunge să fie mai redusă decât cea din America (3,9%), impresia se estompează şi se poate spune că Banca Naţională e mai îngrijorată de viteza cu care cresc creditele neperformante.

Mi-am mai exprimat în vară opi­nia că, deşi autoritatea monetară nu-şi afişează nemulţumirea, starea de disconfort e „trădată” de cursul de schimb, care creşte ca urmare a pro­vizioanelor constituite de bănci în contul creditelor în valută pe care au şanse mici să le mai recupereze. Între timp, Banca Naţională şi-a manifestat „oficial” preocuparea pentru pro­ble­matica respectivă printr-un regulament menit să restrângă creditul în monedă străină, iar BCR – cea mai mare bancă din sistem – a intrat pe pierdere în trimestrul III şi pentru că a constituit provizioane substanţiale (peste 150 de milioane de euro).

Abordarea BCR a fost una de­o­se­bit de inteligentă. A făcut ceva pro­fit în primul semestru, s-a restructu­rat pentru a-i ieşi bine raportul veni­turi/costuri şi abia apoi a realizat nişte provizioane de care ştia însă de multă vreme că trebuie constituite. Cu alte cu­vinte, BCR s-a văzut nevoită – într-un final – să renunţe să mai acorde pe­rioade de graţie şi să raporteze o serie de împrumuturi neperformante, şi, cel mai important lucru, băncile de pe locurile imediat următoare în top se găsesc probabil cam în aceeaşi situaţie. Asta în contextul în care BCR şi societăţile bancare ce o succed în cla­sament au avut posibilitatea să acorde primele credit, deci să-şi aleagă cei mai buni debitori din „bazi­nul” de clientelă. În timp ce băncile care s-au trezit mai târziu să dea îm­pru­muturi stau mai prost, şi i