Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica monetară e tot politică

Publicat in Jurnalul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Decizia băncii centrale de a reprima, în special, creditul de consum în valută ar sugera că BNR e deranjată de faptul că-i alimentată exact partea de inflaţie monitorizată şi ţintită de ea: Indicele preţurilor de consum (IPC). Dar când inflaţia din România (3,45%) ajunge să fie mai redusă decât cea din America (3,9%), impresia se estompează şi se poate spune că Banca Naţională e mai îngrijorată de viteza cu care cresc creditele neperformante.

Mi-am mai exprimat în vară opi­nia că, deşi autoritatea monetară nu-şi afişează nemulţumirea, starea de disconfort e „trădată” de cursul de schimb, care creşte ca urmare a pro­vizioanelor constituite de bănci în contul creditelor în valută pe care au şanse mici să le mai recupereze. Între timp, Banca Naţională şi-a manifestat „oficial” preocuparea pentru pro­ble­matica respectivă printr-un regulament menit să restrângă creditul în monedă străină, iar BCR – cea mai mare bancă din sistem – a intrat pe pierdere în trimestrul III şi pentru că a constituit provizioane substanţiale (peste 150 de milioane de euro).

Abordarea BCR a fost una de­o­se­bit de inteligentă. A făcut ceva pro­fit în primul semestru, s-a restructu­rat pentru a-i ieşi bine raportul veni­turi/costuri şi abia apoi a realizat nişte provizioane de care ştia însă de multă vreme că trebuie constituite. Cu alte cu­vinte, BCR s-a văzut nevoită – într-un final – să renunţe să mai acorde pe­rioade de graţie şi să raporteze o serie de împrumuturi neperformante, şi, cel mai important lucru, băncile de pe locurile imediat următoare în top se găsesc probabil cam în aceeaşi situaţie. Asta în contextul în care BCR şi societăţile bancare ce o succed în cla­sament au avut posibilitatea să acorde primele credit, deci să-şi aleagă cei mai buni debitori din „bazi­nul” de clientelă. În timp ce băncile care s-au trezit mai târziu să dea îm­pru­muturi stau mai prost, şi i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum o ora
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr s-a aruncat de pe de pe podul rutier Agigea, în apele canalului Dunăre-Marea Neagră, azi, 14 mai 2024. Potrivit IPJ Constanța, corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompieri și SMURD.

Maia Sandu aduce Moldova in linia întâi: Semnează un pact de securitate și apărare cu UE dezavuat de Rusia

Ziua News acum 47 minute
Republica Moldova și UE sunt pe cale să își aprofundeze cooperarea în domeniul apărării la un nivel fără precedent, în timp ce Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezvăluie în exclusivitate o propunere a UE. Acest

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum 20 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Eurobarometru: Tinerii din România, pe primul loc în UE la intenția de vot la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 45 minute
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare din acest an, și la implicarea în activitățile civice, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Show-urile muldimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai

News.ro acum 31 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţiil

Mississippi interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen în şcoli de stat

News.ro acum o ora
Guvernatorul republican statului Mississippi Tate Reeves a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat, relatează NBC News. Textul - denumit ”Legea secur

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°