Se îndreaptă relaţiile transatlantice spre o criză de proporţii fără precedent de la ultimul război mondial încoace? Şi ce poziţie ar trebui să ocupe România în litigiul dintre SUA şi Germania?
În „Ispita de a exista“, Cioran deplângea nu doar incapacitatea Americii şi Rusiei de a se „perverti“ ori „coace intelectualiceşte“ destul spre a salva Europa, ci şi „ofilirea“ orgoliului german. Mai nou, acest orgoliu pare să fi fost resuscitat miraculos. Iar America să se „corupă“ şi să se „pervertească“ mai rapid decât a crezut filosoful.
Spionarea telefonului Angelei Merkel a deteriorat perceptibil relaţiile germano-americane. Ele s-au răcit şi răsucit parcă mai mult chiar decât în epoca Schröder-Bush, când păreau să se îndrepte spre un iremediabil cataclism. O posibilă criză fără precedent. Ce poziţie ar trebui să ocupe România în litigiul dintre SUA şi Germania
Deşi la Berlin nu mai guvernează un cancelar social-democrat, iar la Washington preşedintele nu este un republican conservator, ci un democrat de stânga, mult iubit, până recent, spre deosebire de predecesorul său, cel detestat în vechea Europă, raporturile bilaterale par să fi ajuns pe dric.
Din unghiul şefului spionilor americani, James Clapper, „cunoaşterea intenţiilor liderilor străini“ e „un principiu fundamental“ pentru orice serviciu de informaţii. Perfect adevărat. Dar în cazul aliaţilor din state libere ai ziarele la dispoziţie spre a afla ce au de gând. Nu-ţi trebuie microfoane în telefoane decât dacă nu ştii să le citeşti. Ori dacă vrei să converteşti încrederea amicilor în mefienţă şi prietenia lor în duşmănie.
La stăruinţa partidelor de stânga din Germania, Bundestagul va ţine o sesiune specială consacrată urmăririi electronice a cancelarei. Partidele s-au înţeles şi asupra instituirii unei comisii de anchetă. Şi se ţin lanţ expedierile în America de