Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate traseele montane din Arges sunt inchise din cauza riscului de avalanse

Publicat in HotNews, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Toate traseele montane din judetul Arges au fost inchise, din cauza riscului generalizat de producere a unor avalanse, inclusiv la altitudini mici, au anuntat miercuri reprezentantii Serviciului Public Salvamont (SPS) Arges, transmite Agerpres.

"In urma ninsorilor si viscolului din ultimele 72 de ore, stratul de zapada la Cota 2000 Transfagarasan este de peste 180 de centimetri, pe alocuri insa, din cauza viscolului, poate fi mai mare. Stratul de zapada este viscolit puternic, instabil, in foarte multe locuri fiind deja formate placi de vant si cornise", a declarat seful SPS Arges, Ion Sanduloiu.

Riscul de avalansa a fost clasificat la gradul cinci, maxim, la altitudini de peste 1800 de metri, iar la altitudini de sub 1800 de metri la gradul trei.

Salvamontistii avertizeaza ca exista riscul de declansare a unor avalanse de dimensiuni destul de mari pe versantii acoperiti cu zapada abundenta, ceea ce poate duce la accidente fatale, iar acest risc este mare chiar si in zonele joase, impadurite.

"Au fost observate si raportate curgeri de zapada si avalanse incepand cu altitudini de 1000 de metri. In aceste conditii, toate traseele montane din judetul Arges sunt declarate inchise", a precizat Sanduloiu.

Turistii care ajung in zona montana a judetului Arges sunt sfatuiti sa nu incerce sa patrunda pe traseele inchise, riscul de accidente fiind foarte mare.

Turistii aflati in dificultate trebuie sa sune la Dispeceratul National Salvamont, folosind sintagma 'salvamont' prin apasarea tastelor corespunzatoare literei, un dispecer urmand sa redirectioneze apelul catre formatia Salvamont pe raza careia se afla persoanele care au nevoie de ajutor. De asemenea, la acest numar pot fi cerute si informatii privitoare la starea traseelor turistice. Toate traseele montane din judetul Arges au fost inchise, din cauza risc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 34 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 50 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°