Din 2.000 de tineri infractori deţinuţi în Marea Britanie, cu vârsta între 10 şi 18 ani, 63 sunt din Somalia, 48 din România, 41 din Jamaica şi urmează Afganistan, Nigeria şi Algeria. Nu sunt nici din Ungaria, nici din Polonia, nici din Cehia sau Serbia.

Pentru cei două milioane de români plecaţi la muncă, adică o treime din forţa de muncă activă între 20 şi 40 de ani, apartenenţa la spaţiul românesc nu mai contează decât ca posibilitate de stabilire în Europa fără restricţii. E o ţară care îşi ignoră cetăţenii. A uitat de ei.

Este dramatic cum o ţară cu un PIB per capita de 7.000 de euro, în NATO şi Uniunea Europeană, de zeci de ori mai bogată decât Somalia, Jamaica sau Afganistan şi-a pierdut semnificaţia ca organizaţie pentru cetăţenii săi.

Apatrizi. Sunt pierduţi ca forţă de muncă, ca şi consumatori de ziare, de pastă de dinţi sau de contribuabili la buget în România. Aceasta este realitatea economiei româneşti - nu îşi poate organiza resursele pentru a-şi hrăni cetăţenii.

Privind la aceste statistici, văzând casele părăsite din mediul rural, probabil că niciodată în istoria sa poporul român nu a mai avut o stare de dezmembrare fizică şi dezagregare naţională precum cea prin care trece acum. Inexistenţa unui proiect naţional, a unei cât de mici raze de speranţă că peste 10 ani va fi aici altceva îi doboară pe români şi în trimite la depărtare.

Efectele se vor vedea peste ani şi vor transforma ţara. 100.000 de românce, adică 6% din populaţia feminină între 20 şi 30 de ani, au devenit soţii de italieni. Ţara îşi pierde oamenii.

Când ungurii, cehii, chinezii, finlandezii sau chiar grecii îşi afirmă identitatea mai ales în aceste condiţii dure, românii şi-o pierd. De parcă acest proiect, al unei naţiuni, cade ca ploaia din cer şi nu este o construcţie care trebuie întreţinută.

Românii plecaţi afară sunt explicaţia pentru lipsa