Doi conaţionali ai Papei Francisc - Borges şi Sabato - discută, în decembrie 1974. Îşi confruntă amintirile. Borges zice: ”Pe Avenida de Mayo, un magazin avea un anunţ care te asigura: Argentinian, dar bun”. Apoi, îi recită obsesiv lui Sabato versurile a ceea ce pretinde că ar fi un cântec argentinian:
"Moartea e viaţă trăită,
viaţa e moartea ce vine.
Căci viaţa nu-i altceva
decât moartea care se dă mare…"
Amândoi urmau curând să treacă prin iadul dictaturii militare a generalului Jorge Rafael Videla (1976-1981). Până în 1983, o sarabandă de răpiri, torturi, crime a însângerat republica. Bilanţul: aproximativ 30.000 de morţi şi dispăruţi. Între dispăruţi, 500 de prunci smulşi de la sânul mamelor şi plasaţi familiilor obediente regimului. Bunicile lor îi mai caută încă. Sunt celebrele bătrâne cu basmale albe, Bunicile din Plaza de Mayo.
Amândoi - Sabato şi Borges – urmau să traverseze cei 7 ani de teroare absolută. Iar împreună cu ei, fără să-i cunoască personal – fostul profesor de literatură, un superior provincial iezuit, viitorul cardinal Jorge Mario Bergogli. Toţi trei au fost, la început, orbi. Când generalul Videla a dat lovitura de stat, în 1976, alunga de la putere peronismul care adusese ţara în pragul disperării. În Argentina, loviturile de stat erau ca piruetele în tango.
La început, marele romancier, autorul capodoperei ”Despre eroi şi morminte”, a salutat regimul Videla. Pe general îl descria ca pe ”un om cultivat, modest şi intelligent”. La fel s-a raportat şi Borges la dictatura militară, până să se dezmeticească: instaura în ţară ordinea, pedepsea torţionarii vechii puteri. Nu altfel şi-a închipuit viitorul cardinal Bergoglio. Aşa reiese, printre rânduri, din cartea-interviu a lui Sergio Rubin, biograful său oficial (publicată în 2010, în colaborare cu Francesca Ambrogetti).
În 1984, pe Ernesto Sab