În România nu se face guvernare, se face lobby. Cabinetele miniştrilor au ajuns pur şi simplu un teren de exercitare a influenţei. De aici pleacă de fapt toată senzaţia că nu înaintăm şi că cei 46 de miliarde de euro pe care îi cheltuie anual bugetul general consolidat sunt cheltuiţi degeaba.
Agenda României nu există pentru că oamenii plătiţi din bani publici să o propună şi să aibă grijă de obiectivele asumate sunt ocupaţi pur şi simplu zi de zi să răspundă la ce li se cere dintr-o parte sau din alta.
Statul a ajuns captiv. Incredibil, un înalt oficial dintr-un minister mărturiseşte că, mergând pentru consultări pe marginea unui proiect de lege în biroul unui alt înalt oficial, s-a trezit că la masă era chiar reprezentantul firmei implicate în proiect, ca să „avizeze“, nu-i aşa, modificările propuse.
România se vinde ieftin. Miniştrii au ajuns marionete, iar semnătura lor nu mai valorează doi lei. Iar cine crede că o ţară unde un ministru a ajuns de râs şi nu mai e băgat în seamă nici măcar de portar poate înainta şi are credibilitate externă, se înşală.
Guvernul este un izvor de proiecte de lege şi ordonanţe de urgenţă pentru care nu există argumentaţie. Care este sensul, la ce bun, care este situaţia actuală şi cum vrem să o îmbunătăţim? Niciodată nu am văzut astfel de date care să însoţească o lege.
În sănătate, unde Ziarul Financiar a organizat o conferinţă la începutul săptămânii, curg proiectele de reformă în funcţie de unde bate vântul mai tare. Când se mai ridică grangurii şefi de secţii din marile spitale ale statului şi îşi unesc vocile că pierd plicurile care le intră zilnic în buzunare, iese ministrul şi ameninţă: „Nu mai dăm niciun ban la privat“. Când vin producătorii de medicamente şi spun: „Nu mai aducem medicamentele X, că sunt prea ieftine“, schimbă ministerul taxa de claw back o dată la trei luni, după cum este