Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei care vor să moară în zbor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 aprilie 2007 ·

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ! Într-o zi, o femeie de serviciu, veche în Teatrul Nottara, a venit în faţa celorlalţi actori hohotind de plâns. Ţinea în mână o pelerină de focă în care jucase un rol aplaudat marele actor George Constantin.

Acum înălţat la Ceruri. Lacrimile curgându-i pe obraz, cabiniera a scos din buzunarele pelerinei o grămadă de tuburi goale cu etichetă de nitroglicerină, medicamentul acela pe care-l înghit bolnavii de inimă pentru a-şi domoli cumplita gheară din piept în timpul crizelor cardiace. Făcuse curăţenie mai serioasă în fosta cabină a lui George Constantin şi descoperise doctoriile pe care le ascundea în mantia cu care intra pe scenă. De lungă vreme, George Constantin juca seară de seară cu patimă şi tumult, fiind chinuit de grele dureri de inimă. Era bolnav în fază avansată şi nu voia să se ştie cât îşi muşcă buzele până la sânge pentru a-şi ţine în frâu durerile şi pentru a intra totuşi pe scenă. Profita când rolul îl scotea din scenă şi dădea fuga pe ascuns înghiţind pilulele ce mai calmau cuţitele dureroase ce parcă i se înfigeau în inimă. Nu-l descoperise nimeni că juca înfruntând boala cardiacă, pe zi ce trecea mai cotropitoare, care până la urmă l-a fulgerat cu moarte. A intrat în spectacol şi în preziua ridicării la Ceruri.

Există oameni puternici şi fanatici în gândul lor de a-şi face profesia fără cusur şi fără odihnă. Oamenii aceştia nu acceptă să zacă la pat, nu concep să se târască nici pe ultimii metri. Vor să moară în timpul zborului înalt, căci toată viaţa au zburat cu vulturii. N-au fost păsări de curte care să fâlfâie aripile stârnind doar praful din ogradă. şi George Constantin, marele actor, a respirat toată viaţa aerul tare al înălţimilor de artă. Era un fel de magist al scenei româneşti. Dar iubea să fie coleg săritor pentru actorii de alături, povestea cu tulburare un alt pisc al scenei şi al ecranului,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 10 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°