Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Simon Wiesenthal cere Ungariei judecarea unui presupus criminal nazist

Publicat in HotNews, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Centrul Simon Wiesenthal a adaugat pe lista sa cu cei mai cautati nazisti un presupus criminal de razboi ungar si cere autoritatilor de la Budapesta aducerea imediata a acestuia in fata justitiei, relateaza AFP.

Laszlo Csatary, in varsta de 95 de ani, fost sef al politiei din Kassa, nordul Ungariei (in prezent, orasul Kosice din Slovacia), a jucat un rol important in deportarea a 15.700 de evrei in lagarul de la Auschwitz in 1944, potrivit raportului anual al Centrului Wiesenthal privind investigarea crimelor naziste, publicat saptamana aceasta.

Laszlo Csatary a emigrat in Canada dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, dar i-a fost retrasa cetatenia canadiana in 1997, cand trecutul sau a iesit la iveala.

Biroul Procurorului din Budapesta a deschis o ancheta in septembrie 2011. "Biroul colecteaza in prezent date la dosar, dar pana in acest moment nicio audiere a unor posibili suspecti nu a fost efectuata", a declarat vineri Gabriella Skoda, purtatoarea de cuvant a Procuraturii.

Laszlo Csatary locuieste de atunci in Ungaria si este in stare buna de sanatate, potrivit "vanatorului de nazisti" Efraim Zuroff, directorul biroului din Ierusalim al Centrului Simon Wiesenthal.

Acesta l-a localizat in 2006 si pe un alt presupus criminal ungar din perioada nazista, Sandor Kepiro, care ar fi fost implicat in uciderea a 1.000 de civili in regiunea Novi Sad din Serbia, dar care a fost ulterior achitat de catre un tribunal din Budapesta.

Centrul Wiesenthal a dat de urma mai multor presupusi criminali nazisti in cadrul campaniei sale numite "Operatiunea Ultima Sansa", prin care ofera o recompensa de 25.000 de euro pentru orice informatie care va ajuta la capturarea sau condamnarea acelor persoane - astazi cu varste foarte inaintate - care au fost implicate in crimele naziste petrecute in timpul celui de-Al Doilea Raz

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°