Cred şi susţin apăsat că adevărul adevărurilor este mama. Mama nu-ţi pune niciodată coarne, oricând poţi să te duci să pui capul întristat în poala mamei, mama nu se vindecă niciodată de dragostea pentru puiul ei şi, când "copilul" are chiar 40 de ani, mama tot se îngrijorează că a întârziat,

Doamne fereşte să nu i se fi întâmplat ceva cu tramvaiul. Şi când copilul ei are la rândul lui copii, mama se frământă la fel ca atunci când era şcolar că şi-a uitat pacheţelul cu sandvişuri acasă. Şi când mama este reazemul cel mai puternic, cum poţi spune că femeia este sexul slab? Iată o întâmplare care s-a petrecut cu adevărat.

Undeva, pe planeta asta, un tânăr era în culmea fericirii că a fost admis la concursul de intrare în facultate. În seara aflării izbânzii s-a hotărât să îi cinstească la un bar pe prietenii din cartier. Băieţandrul de 18 ani a subtilizat cheile maşinii din buzunarul tatălui, a încărcat automobilul cu prietenii lui şi teribilismul l-a îndemnat să gonească pe străzile ude de ploaie. Blestemul s-a petrecut şi s-a ciocnit cu maşina de un zid.

Adolescentul imprudent a intrat într-o moarte de aceea, în care era doar un trup fără judecăţi, fără nici o reacţie a minţii şi a sufletului, menţinut cu aparate în viaţă. După patru ani, medicii i-au spus mamei să-l ia acasă şi, pentru a nu i se topi muşchii, în starea de moarte clinică, să-i împingă cu braţele ei picioarele şi mâinile pe pedalele unei biciclete medicale. Au mai trecut încă patru ani de speranţe, timp în care numai iubirea uriaşă de mamă şi sacrificiul total al unei mame au făcut ca tânărul să nu devină un schelet, căci mama pedala cu mâinile ei, remorcând muşchii fără comandă ai fiului aflat în comă. După opt ani de la accident, medicul care l-a examinat a pus diagnosticul cum că băiatul în comă are pietre la rinichi şi că ele trebuie scoase. A fost suit pe