Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc este nemultumit de Codul Educatiei si a decis ca pachetul legislativ sa fie intocmit de Ecaterina Andronescu impreuna cu Mircea Miclea

Publicat in HotNews, miercuri 19 august 2009 ·

Premierul Emil Boc sustine ca a facut, timp de o saptamana, o analiza personala asupra Codului Educatiei si a ajuns la concluzia ca unele prevederi continute de acesta nu respecta nici programul de guvernare a coalitiei PDL-PSD si nici Pactul National pentru Educatie. De aceea, in sedinta Guvernului de miercuri, s-a decis ca la proiectul de lege sa lucreze atat ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu, cat si Mircea Miclea, presedintele comisiei prezidentiale care, la randul ei, vine cu un alt pachet legislativ.

Cei doi vor lucra in cadrul unei comisii coordonate chiar de premier. "Am decis sa propun o comisie care sa aduca la aceeasi masa pe cei doi care pot veni cu expertii pe care ii considera de cuviinta", a afirmat Emil Boc.

Practic, prin aceasta comisie vor fi reunite solutiile Codului Educatiei si ale Comisiei Miclea, in acord cu Pactul pentru Educatie.

Aceasta decizie a fost luata dupa ce, timp de doua zile, Codul Andronescu si pachetul Miclea au fost dezbatute la Palatul Parlamentului. Emil Boc sustine ca nu este partizanul niciunui pachet legislativ, insa considera ca proiectul echipei conduse de Ecaterina Andronescu nu respecta anumite prevederi din Programul de Guvernare si din Pactul National pentru Educatie. Premierul a dat exemplu a patru nereguli.

Prima dintre ele se refera la depolitizarea din invatamant. Pactul National pentru Educatie prevede garantarea depolitizarii managementului, fapt care nu este respectat de Codul Andronescu potrivit caruia directorii pot avea apartenenta politica si pot fi pusi in functie de inspectorii generali care sunt, la randul lor, numiti pe criterii politice.

Premierul mai este nemultumit si de faptul ca in Cod nu este prevazuta asigurarea ierarhizarii universitatilor, asa cum s-a stabilit in Pact. Alta neconcordanat este ca proiectul de lege prevede ca resursa u

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 24 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 32 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 45 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 51 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 3 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°