La trei ani ani de la majorarea TVA nu mai merge nimic. Dar nu asta mă miră, ci de ce în Statele Unite impactul unor măsuri, pozitive sau negative, se transmite în 6 luni, iar la noi e nevoie de trei ani? Pentru că americanii au pieţe şi aduc anticipaţiile în prezent. Au instrumente de hedging cu componentă timp, care cresc capacitatea de reacţie a economiei. La noi însă cei care administrează economia, în primele 6 luni se uită. Iar când văd că mai e lume prin cârciumi spun că nouă n-o să ni se întâmple. Da, dar până la urmă birturile tot s-au golit. De aici se vede că atunci când n-ai pieţe reacţia vine cu întârziere, iar când se produce e exagerată, capătă aspect de “overshooting”.

Fireşte că cele spuse până acum pot fi explicate mai bine cu exemple. Când creditul neperfomant a ajuns la 2%, americanii au recurs la instrumente de piaţă şi au început să-l externalizeze. Nici spaniolilor nu le-a luat prea mult să reacţioneze şi au executat scurt jumătate de milion de proprietăţi, ceea ce le-a permis să menţină neperformanţa la 10%. La noi însă creditele nepeformante au trecut de 20% din totalul împrumuturilor şi asta pentru că problema nu a fost gestionată.

Altfel prezentând problema, în 2009 se puteau vedea nişte credite neperformante de 8%, cam la cât se situau şi la sfârşitul anilor ’90, când România evitase “la mustaţă” incapacitatea de plată. Atunci acel procentaj era concentrat la Bancorex pentru că nu ne-am vândut ţara şi a am preferat să “întreţinem” cu credit o economie decapitalizată, moştenită aşa din vremea comunismului. La jumătatea anilor 2000 au intervenit însă noi tipuri de finanţări, precum creditele ipotecare şi de consum, în condiţiile unei puteri de cumpărare la fel de scăzute. Cu atât mai mult trebuiau luate măsuri. Dar în loc să se execute garanţiile ca în modelul american sau spaniol pentru a fi procurate resurse, s-a dec