Guvernatorul Isărescu a declarat săptămâna trecută că reducerea intervalului la facilităţile băncii centrale ar trebui să fie un semnal pentru bănci să nu scadă dobânzile la depozite, dar să accepte rate mai mici la creditare, întrucât cererea de finanţare nu poate apărea cu dobânzi de 15%. Cu alte cuvinte, oficialul le sugerează băncilor să micşoreze marja dintre dobânzile active şi pasive în contextul scăderii de către BNR a ecartului dintre facilităţile de depozit şi de credit. Guvernatorul le reaminteşte băncilor că dobânda de la facilitatea de depozit - nivelul la care băncile plasează bani băncii centrale când au excedent de resurse - poate fi asimilată cu rata minimă a dobânzilor la economisiri, iar dobânda de la facilitatea de credit - nivelul la care se împrumută de urgenţă băncile de la BNR când nu au lichidităţi - cu o rată minimă la împrumuturi.

Isărescu nu uită să pomenească în declaraţiile sale de reluarea ciclului de creditare, care are nevoie de viziune pe termen lung. Iar analiştii nu vor ezita să comenteze la tv că discursul guvernatorului aduce un „aer” de noutate. Problema este însă că revista Săptămâna Financiară scria pe vremuri, pe la începutul crizei, atunci când BNR era preocupată să se finanţeze ieftin statul, de trei componente pe baza cărora să se reducă marjele mari din sistemul bancar şi să se reia creditarea. Publicaţia spunea că dacă BNR ar plăti pentru economisirea luată forţat de la bănci sub forma rezervelor minime obligatorii (RMO) o dobândă cu 3% mai mare la lei şi cu 1% la euro, băncile ar sta mai bine în costuri şi ar avea curaj să devină mai atractive şi încrezătoare în privinţa creditării. Apoi dacă ar scădea de la 4% la 2% ecartul dintre facilităţile băncii centrale şi dobânda-cheie, s-ar micşora şi marja băncilor dintre dobânzile la credite şi cele la depozite. Şi - ultima idee pentru care ar renunţa băncile să ma