Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birchall luptã pentru egalitatea de sanse

Publicat in Vremea Noua, vineri 15 martie 2013 ·

Ana Birchall, deputat PSD de Vaslui, a înregistrat la Camera Deputatilor propunerea de modificare a Legii nr. 202/2002, cu modificãrile si republicãrile ulterioare, privind egalitatea de sanse între femei si bãrbati. Potrivit unui comunicat de presã, problema egalitãtii de gen se aflã de mult timp pe agenda Uniunii Europene, dar si individual, a statelor UE sau partidelor progresiste. “Prin proiectul depus la Camera Deputatilor îmi doresc, în primul rând, o armonizare deplinã a legislatiei românesti cu cea europeanã din domeniu. Este un proiect la care tin, nu doar pentru cã sunt o reprezentantã a femeilor, dar si pentru cã aplicarea unui numãr cât mai mare din recomandãrile europene sau din modelele altor state membre UE poate contribui la îmbunãtãtirea vietii femeilor în aceastã perioadã de crizã. Toate datele cercetãrilor efectuate la nivel european au arãtat cã principalele victime ale crizei economice au fost femeile, indiferent dacã ne referim la salarizare, la gãsirea unui loc de muncã, la pãstrarea locurilor de muncã apartinând femeilor, la promovarea în functii de decizie”, a mentionat parlamentarul. Ana Birchall a multumit atât societãtii civile, cât si parlamentarilor care sustin initiativa sa. “Am fost impresionatã de numãrul mare al celor care au semnat pentru modificarea legislatiei, deopotrivã parlamentari femei si bãrbati. Acest lucru îmi aratã cã mentalitãtile din România s-au modificat substantial în ultimii ani. Astept ca legea sa fie votatã cât mai curând în Parlament”, a spus Ana Birchall.

Ana Birchall, deputat PSD de Vaslui, a înregistrat la Camera Deputatilor propunerea de modificare a Legii nr. 202/2002, cu modificãrile si republicãrile ulterioare, privind egalitatea de sanse între femei si bãrbati. Potrivit unui comunicat de presã, problema egalitãtii de gen se aflã de mult timp pe agenda Uniunii Europene, dar si individual, a state

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 55 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 24 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 31 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 24 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°