Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testiculul trebuie coborât din burtă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 martie 2011 ·

Foto: Thinkstock Testiculele coboară din abdomen în punga lor, adică în scrot, în momentul naşterii. În acest scrot, testiculele îşi pot îndeplini rolul de fabricare a spermatozoizilor. Însă nu rareori se întâmplă ceva nefiresc, la unii băieţi unul dintre testicule rămâne în burtă, nu coboară în scrot. Între băieţii nou-născuţi, se află unii care rămân cu testiculul necoborât şi frecvenţa este de 7%-10%. Locul anormal unde rămâne testicul în burtă creează două riscuri. Testiculul rămas în burtă creează riscul de cancerizare a lui.

Al doilea dezavantaj este că bărbatul cu unul dintre testicule necoborât poate deveni infertil. Jumătate dintre bărbaţii cu unul dintre testicule rămas în abdomen sunt infertili. Testiculul din burtă nu produce spermatozoizi. Neco­borârea unuia dintre testicule trebuie descope­rită încă de la naştere. Soluţionarea acestei situaţii anormale se rezolvă de chirurg. Intervenţia chirurgicală pentru coborârea testiculului rămas în abdomen trebuie făcută până la vârsta de 2 ani a băieţelului. Operaţia nu se face cu endoscopul, ci cu bisturiul. Tăiătura la operaţia e mică, de 4-5 centimetri, precum incizia întreprinsă la o operaţie de apendicită. Chirurgul caută în timpul operaţiei testiculul amplasat anormal în abdomen, îl găseşte, îi fixează vasele şi nervii şi apoi este deplasat în scrot, în punga firească unde este fixat. Se fac două puncte de cusătură pentru ca testiculul să nu se răsucească în scrot. În pri­mii doi ani după operaţie, trebuie să se facă dese controale pentru a se verifica dacă testiculul mutat produce spermatozoizi.

Şi fiindcă a venit vorba despre drumul testiculului din burtă în scrot, iată alt necaz care poate apărea din această mutare. Continuă explicaţiile asistent universitar doctor Cristian Surcel, medic specialist şi chirurg urolog la Centrul de transplant renal şi urologie de la Spitalul Fundeni.

Co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 39 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 41 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 52 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°