Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţia fără ciori

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 februarie 2009 ·

Este o ţară curată ca o farmacie. Este o ţară care nu a fost ocupată nici­odată. Este o ţară unde toţi se spio­nea­ză între ei. Este o ţară care îşi ţine gura-lacăt, provenienţa banilor fiind un secret absolut. Este o ţară în care câinilor li se taie coardele vocale, să nu latre. Este o ţară primitoare cu ori­care borfaş de lux care îşi mută banii la ei. Este o ţară care are mania perfecţi­unii. Este o ţară care a primit banii evreilor, dar a uitat să-i dea înapoi.

Este o ţară numită Elveţia. Ei au legi mai puţine, pentru că se conduc prin referendumuri. Lasă vacile să treacă pe uliţa principală? Fac un referendum comunal. Lasă maşinile străinilor să treacă prin tunelurile de sub Alpi? Fac un referendum canto­nal ş.a.m.d. Au modelul lor de democraţie la care ţin de secole.

Mâine, elveţienii vor avea un nou referendum naţional. Dacă permit românilor şi bulgarilor să lucreze liber în Elveţia – aceasta e întrebarea. Împachetată totuşi, diplomatic, şi în mantaua de fum a interogaţiei dacă reînoieşte această permisiune şi pentru celelalte 25 de state din UE.

Campania a fost dură, adversarii pri­­mirii românilor şi bulgarilor având, potrivit sondajelor, mare audienţă. Un partid populist a făcut propagandă pentru NU cu afişe xenofo­be în care străinii "invadatori" sunt oi negre sau ciori. Românii şi bulgarii, hoţi, violatori, criminali, vin să ocupe paşnica ţară a Cantoanelor, să sugru­me oiţele albe. Aceşti europeni jegoşi vor să circule liber prin cel mai poli­­­ţi­enesc stat european! Ce neobră­zare! Românii şi bulgarii, seminţii orto­do­xe, ar dori să se angajeze nediscriminaţi în firmele eleveţiene, să ocupe lo­curile de muncă dorite de autoh­toni! Nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce au venit elveţienii de la Ringier să cumpere în 1995 Liberta­tea, primul ziar al Revoluţiei române şi noi nu am făcut referendum în re­dacţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 20 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum 59 minute
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 20 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 27 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°