Un punct distinct al ritualurilor propagandistce derulate în ianuarie 1989 l-a marcat aniversarea zilelor de naştere ale "Tovarăşei" – 7 ianuarie, şi ale "Tovarăşului" – 26 ianuarie. Ani­versări care reprezentau – mai bine zis trebuiau să reprezinte! – "minu­nate prilejuri de a da glas profundelor sentimente de adâncă dragoste, aleasă preţuire, vie recunoştinţă şi înaltă mândrie patriotică, revoluţio­nară, faţă de proeminentele perso­nalităţi poli­tice"…

Numai că, în acest în­ce­put de an, datele problemei erau radical schim­­bate. În rău! Pe plan in­tern, cota de încredere a românilor im­plicit de susţinere pentru autocra­tul cuplu, atinsese pragul de avarie. Pe plan ex­tern, regimul de la Bucu­reşti era tot mai izolat, el nu mai re­pre­zenta nici par­tenerul căutat de dialog şi nici ca­nalul predilect de co­municare, de me­diere diplomatică din alte vremuri. În aceste împre­ju­rări, "omagiile vi­bran­te, înflăcărate", gândite de către strategii oficiali de imagine ca dovezi – cu precădere pen­tru "cercurile duş­mă­noase din străinătate"! – ale "uni­tă­ţii de monolit" şi ale "celor mai alese gân­duri şi sentimente" nu mai erau decât nişte forme fără fond, în care (culmea!) nu credeau nici măcar cei care trebuiau să le pună în pagină sau în undă.

Paradigmele redactării

În mod obligatoriu, cei care redactau textele omagiale, în primul rând ale celor care urmau să apară în presa centrală şi locală la datele aniversare ale cuplului suprem, ţineau seama de câteva repere tabu: 1. Să sublinieze semnificaţia acestor "alese momente sărbătoreşti" pentru partid şi pentru întregul nostru popor. În cazul tineretului, era necesar să se scoată în evidenţă: a) valoarea de "exemplu luminos" al titularilor respectivelor ani­versări (menţiune: în cazul "Tova­răşei", era recomandat să se evite for­mu­la "pilda luminoasă", evident din cauza un anumit