Calmul interior şi pacea exterioară pe care cultura le aduce, de regulă, cu sine sunt lăsate deoparte, pentru a face loc bestialităţii.
Întrebarea aceasta se pune adesea în lumea de azi, cu un subton de relativism ironic: se poate şi fără cultură. Unii reuşesc în viaţă, se îmbogăţesc, fac cariere spectaculoase fără să-şi fi tocit coatele pe băncile şcolii. Cultura e un ornament, un lux, nu ajută, practic vorbind, la mai nimic. În ciuda acestui „realism" fudul, „idealismul" culturii arată, adesea, cât se poate de pragmatic. Un dram de cultură poate salva lumea de numeroase dezastre, născute din obtuzitate, grosolănie, gândire şchioapă, fanatism ignar.
Nu mi-a venit să cred, când am auzit că un pastor din Florida, Terry Jones, s-a hotărât să organizeze un proces al Coranului, încheiat cu o execuţie sumară. La capătul unui simulacru judiciar, Coranul a fost declarat vinovat şi ars pe rug. Am văzut, pe un site, desfăşurarea „procesului". Părea un joc de copii cretini. Pastorul ţinea un discurs ridicol, amestecând câteva poncife ale corectitudinii politice cu un fundamentalism de ţoapă, ambalat în constituţionalism american. Un alt pastor, Wayne Sapp, a incendiat, pe un stativ elegant, infamantul volum, dinaintea unei asistenţe pioase şi a mai multor fotografi lacomi de ştiri „tari". Rezultatul: câteva sute de rebeli afgani au luat cu asalt sediul ONU din Mazar-i-Sharif şi au ucis şapte europeni (doi prin decapitare), printre care un român. Imbecilităţii „civilizate" a pastorului creştin i-a răspuns prompt imbecilitatea barbară a militanţilor musulmani. De ambele părţi, infarctul intelectual şi viscerele au făcut explozie. Cu siguranţă, dl Terry Jones nu avea habar despre sensul Coranului în teologia islamică. Nu ştia că, într-o religie al cărei monoteism radical exclude dogma Trinităţii şi, prin urmare, nu acceptă existenţa unui Fiu al lui Dumnezeu, car
