Acum, când în top încă mai avem miliardari, ne amintim din nou să nu-i întrebăm cum au făcut primul milion. Peste tot în Estul ex-comunist, subiectul e sensibil, căci ăi-de-au au luat de la ăilalţi-care-n-au. Dar dacă respectăm acest tabu, e bine să ştim măcar cine a făcut repartiţia/realocarea/redistribuirea.
Acolo unde s-a pornit de-a dreptul spre capitalism au făcut-o preţurile libere. Cei care au venit mai repede în întâmpinarea cererii au fost recompensaţi, au câştigat bunăvoinţa clienţilor.
La noi, în România, întreprinzătorii nu s-au întrecut care e mai tare. Ei au fost desemnaţi de stat, care nici până în ziua de azi n-a scăpat de mania de a controla tot. Ca dovadă, mai avem încă preţuri administrate. Şi n-au fost aleşi la întâmplare: în roluri de manager au fost distribuiţi numai oamenii în care „sistemul” avea maximă încredere. N-au fost neapărat cei mai deştepţi şi mai harnici, ci doar cei care au executat mai prompt misiunea. (– Faceţi-vă capitalişti! – Am înţeles, să trăiţi!).
Aşadar, atunci când milionarii sunt numiţi, nu câştigători ai unui concurs, atunci când statul reprimă preferinţele consumatorilor prin intermediul taxelor care alimentează bugetul, după care atribuie bogăţia cui doreşte, nu se poate vorbi despre raporturi de piaţă. Când un stat controlează intrarea resurselor, prin intermediul preţurilor administrate, în timp ce la ieşire preţurile se pot duce oricât în sus, profiturile n-au legătură cu aptitudinile manageriale, ci numai cu nişte raporturi de vasalitate.
Din acest motiv, greii afacerilor din România au primit deja titulatura de baroni – sub ei se poziţionează firesc baroneţii sindicali. Această pseudoaristocraţie nu câştigă din calitatea managementului afacerilor, ci de pe urma privilegiilor acordate de regele-stat. Mai jos de baroni şi baroneţi, practicanţii aşa-ziselor profesiuni liberale t
