Prin '90, când a început să se afirme în noua presă românească, i s-a dat numele de cod Jack. Nu l-am văzut scris niciodată, era un pseudonim oral. Venea de la Spintecătorul sau de la un nume de câine, de regulă lup, nimeni nu ştia. I-au fost ataşate apoi, semn că lumea evolua, Piticu şi Ardei Umplut. Acestea erau mai potrivite cu statura şi alura şefului de gazetă la modă. Se ascundea de lume, nu ieşea la rampă; dorea, probabil din complexul care îl purta sub piele, să se creadă despre el că e un tip înalt, forţos, dinamic. Încerca, pentru eliberarea din puţinătatea centimetrilor, să scrie lung, editorialele lui adormitoare striveau orice pagină. Megaloman, dădea şi corp de literă umflat pentru ca să se ştie cine este bomboana pe coliva puilor născuţi vii.

Măgureanu îi gâdila orgoliile, îl folosea în planurile lui conspiraţioniste, ferma galinaceelor devenind oficiosul neoficial al serviciului respectiv. Şi-a descoperit atunci foamea de bani. În vremurile uteciste nu apucase la caşcaval, dar a recuperat rapid. Comunistul eticii şi echităţii socialiste a devenit un capitalist feroce. Taxa la greu, după modelul antebelic – şantajul şi etajul, deşi Casa Scânteii nu mai suferea supraetajări. Năravul a făcut şcoală; cei mai zeloşi emuli s-au dovedit în timp numărătorii de goluri şi cornere de la secţia de sport care au format apoi o gaşcă a ziariştilor fără carte dar pricepuţi în toate. Aşa a fost moşită specia ecrivanului, a ariviştilor semidocţi care au îngropat câteva gazete bune înnebunind redacţiile cu reguli absurde dar, care nu au uitat în nici o situaţie să-şi devalizeze patronii.

Jack a ajuns după o cură drastică de slăbire să scape de porecla supărătoare, dar a fost debarcat şi de la conducerea gazetelor care nu mai repetau succesul bulinei măgurene. Îl lăsaseră sursele, scria mai scurt şi, în lipsă de spaţiu tipografic şi-a descoperit v