Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flashback-uri friburgheze

Publicat in Dilema Veche, joi 21 octombrie 2010 ·

Am locuit cîţiva ani într-un orăşel elveţian faţă de care am căpătat un sentiment neclar abia la întoarcerea în România: de cîte ori mă simt prinsă în capcana „patriei“, apelez la cîteva flashuri elveţiene ca la nişte amintiri dintr-o copilărie ideală. Tot ce nu văzusem bine atunci, în tipicul tîrguşor helvet dintr-un canton catolic, am început să-mi amintesc nostalgic de cum am dat de amestecul hiperrealist al Bucureştilor. Dar nu biblioteca pe cîteva niveluri (subterane) prin care te puteai plimba cu bibliomobilul ca prin paradisul lui Borges, nu cafeneaua Payot unde găseai cărţi apărute ieri la Paris şi nici măcar minunata ciocolaterie Villars Maître Chocolatier (unde am zăbovit mai mult decît oriunde, căci acolo se fac, manual, ultimele bomboane din lume cu trei straturi de marţipan şi vişină în mijloc) îmi bîntuie şi acum reveriile.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O Casandră Existau pe atunci, la mijlocul anilor ’90, trei locuri esenţial friburgheze care n-ar putea exista niciunde altundeva. Sau n-ar fi putut avea la fel de multă încărcătură simbolică pentru mine în acel moment. În primul rînd, vechiul pension La Chassotte, aflat la capătul dinspre Givisiez al oraşului, o fostă şcoală catolică internaţională pentru străini care, cu timpul, devenise – în ciuda prestigiului trecut – o pensiune cu un aer uşor horror, mai ales în nopţile de toamnă tîrzie, cînd se trînteau obloanele şi cînd dinspre autostradă se auzeau rafale de vînt şi şuierături de motoare. Am locuit acolo mai puţin de o lună (prima, din păcate), suficient cît să asociez mereu Fribourg-ul cu lungile culoare întunecate (de unde se auzea mereu cineva strigînd: „Salvatore!“), camerele gigantice de la parter şi ferma de animale din spatele parcului. În prima săptămînă n-am văzut nici un om în afara administratorului, pe care-l chema suficient de

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic pentru cel de-al treilea mandat de prim-ministru al Croaţiei şi a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să conosolideze în continuare cooperarea bilaterală şi cea din cadrul UE şi NATO. Parlament

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut

Mediafax acum 3 ore
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut. Este vorba în special despre frontiera cu Belarus şi Rusia. În zonă există deja un gard de mari dimensiuni.

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 3 ore
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°