Îl citam în editorialul predecent pe un analist al UniCredit Group care spunea că România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale creşterii economice din regiune. Problema este însă că cu cât vom avea mai multă creştere cu atât vor fi mai reduse încasările la buget. Ştiu că sună ciudat, dar nu creştere economică ar trebui să ne propunem, ci să funcţionăm. Pentru că sub “greutatea” unei creşteri obţinute cu arierate, oamenii de afaceri nu-şi încasează banii şi, la rândul lor, nu plătesc impozite.

Vă mai aduceţi aminte care este rolul primordial al banilor? Să faciliteze schimburile. La noi însă, în loc să-şi îndeplinească această funcţie de bază, acoperă ceea ce s-a furat anterior. Cum se poate acoperi ceea ce s-a furat în trecut, în paralel cu derularea corectă a secvenţei economice actuale? Iată o întrebare la care trebuie să răspundă economiştii plătiţi să administreze economia.

Ceea ce se poate observa totuşi, fapt pe care l-am remarcat şi în comentariul precedent, e că respectivii economişti au reuşit să echilibreze inflaţia la consumator cu indicele care evidenţiază dinamica tuturor preţurilor din economie şi care prezintă inflaţia ca “gap” de productivitate - deflatorul PIB. Dar asta cu preţul reducerii consumului şi a virării unei mari părţi din economie “la negru”. Adică, în loc să se micşoreze preţurile pe seama generării de valoare adăugată, reglajele s-au făcut la nivelul forţei de muncă. Pentru că sporurile de productivitate se pot obţine atunci când adaugi valoare, dar şi când disponibilizezi personal şi împarţi valoarea adăugată la mai puţini angajaţi. E acelaşi mod de administrare ca în noul cod rutier. Infracţionalitatea poate să scadă când şoferii merg mai bine, pe drumuri mai late şi mai sigure, sau atunci când circulă mai puţini conducători auto pe stradă, pentru că au fost “răriţi” prin amenzi. Acest lucru trădează gân