Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatii din Vaslui, cu ochii pe Buzatu!

Publicat in Vremea Noua, marți 23 iulie 2013 ·

Cine pune mâna pe contractul de 100 de milioane?

INTERESE Miercuri, la Tribunalul Vaslui se va judeca cel mai greu dosar pe care Consiliul Judetean îl are în acest moment, un dosar de daune în care o firmã din Bucuresti cere peste 1,5 milioane de euro pentru lucrãri efectuate si nedecontate. La termenul de miercuri, Consiliul Judetean ar trebui sã fie reprezentat de un avocat plãtit din bani publici, pentru a cãrui reprezentatie s-a aprobat deja o sumã de 10.000 de lei, fãrã TVA. La sedinta de Consiliu Judetean din 10 iulie, consilierii judeteni PNL si PSD au fãcut initial front comun împotriva adoptãrii unui proiect de hotãrâre prin care se cerea angajarea unei firme de avocaturã pentru reprezentarea în instantã a CJ pentru douã litigii în care este implicat CJ Vaslui. Este vorba de procesele aflate pe rolul Tribunalului Vaslui, la care societatea Electrica Serv Bucuresti, care a fãcut lucrãri de reabilitare si extindere a retelelor de apã si canalizare din municipiul Husi, cere peste 6 milioane de lei, bani aferenti unor lucrãri contestate cã ar fi executate, plus penalitãti si cheltuieli de judecatã. Cum timpul este scurt, conducerea CJ Vaslui va face o selectie de oferte. În mediul avocãtesc din Vaslui se vorbeste despre faptul cã acest contract ar fi promis unei avocate pe care Dumitru Buzatu, presedintele CJ Vaslui, a angajat-o pentru a reprezenta majoritatea institutiilor care au legãturã cu activitatea Consiliului Judetean în instante, avocata Carmen Budan. Dacã va fi angajatã de Buzatu în acest dosar, Budan ar urma sã se confrunte în instantã cu casa de avocaturã a fostului ministru de Justitie, Cãtãlin Predoiu.

Avocatii din Vaslui se bat pentru a pune mâna pe contractul de 10.000 de lei, un dosar de reprezentare în instantã al institutiei Consiliului Judetean, cu o mizã uriasã. Este vorba de o sumã de 6 milioane de lei, pe care o firmã din Bu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 2 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 36 minute
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 4 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°