Dacă în ceea ce priveşte recesiunea lucrurile sunt limpezi - două trimestre unul după altul cu PIB pozitiv marchează reluarea creşterii economice - analiza crizei este mult mai complicată. Din acest motiv, nu va fi deloc uşor să fie stabilit momentul ieşirii din criză.

Ieşirea din recesiune e un pas mare către sfârşitul crizei. E însă nevoie şi de alţi paşi. E nevoie de o adevărată schimbare, ce va putea fi obţinută numai prin muncă îndârjită, organizare raţională a muncii, asumarea riscului în afaceri, iniţiativă şi management performant. Nu înainte însă ca, în societatea noastră, să devină dominante ideile şi faptele care să ducă la închiderea a cât mai multe dintre canalele de risipă şi de pierderi. De unde să irumpă imboldurile către astfel de rezultate? Din toate părţile: din mediul de afaceri, de la clasa politică, din şcoală, din biserici, din presă, din organizaţiile neguvernamentale. Numai aşa vom avea şansa unui climat în care economia românească să poată să-şi potrivească orologiile după noua oră a planetei. Căci nu suntem singuri în lume.

Numai că lumea actuală nu va putea scăpa din corsetul crizei până când nu va fi refăcut măcar parţial circuitul banilor; şi mai cu seamă, până când băncile lumii nu vor da drumul la credite. Până atunci, aici, în România, nici companiile nu vor avea mai mulţi bani pentru a impulsiona afacerile, nici populaţia nu va avea cu ce să plătească un consum în creştere, care să impulsioneze producţia internă. Iată de ce va fi important ca de aici înainte, într-o mult mai mare măsură, politicile monetară, fiscală, salarială şi de restructurare, care sunt complementare, să fie potenţate reciproc. Combinarea optimă a acestor politici, prevăzută expres în acordurile cu Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială, este cerinţa esenţială a unei creşteri neinflaţioniste, dublată de oferte de noi locuri de muncă, condiţii imp