Ambasadorul Statelor Unite a intrat rău în bâză. Probabil, cuvântul va fi greu de tradus de cei care îi prezintă dimineaţa revista presei. What is "bâza"?, se întreabă ofiţerii de presă. Să nu-i chinuim: este un joc practicat de copii, uneori şi adolescenţii sau soldaţii care se prind în el să-şi mai alunge plictiseala. Cel care stă "bâza" are o palmă pe ochi şi cealaltă rămâne la dispoziţia "adversarilor" care îl plesnesc. Până nu-l ghiceşte pe cel care a lansat lovitura, primitorul încasează. Gitenstein s-a băgat singur în joc, într-o perioadă când în România se dau lovituri puternice. El a laut locul primitorului de pumni fără să ştie ce-l aşteaptă, necrezând nici o clipă că va îndrăzni cineva să-i tragă la palmă cu sete lovituri de pedeapsă.

Gitenstein a sărit, într-o încercare de a întări cu mesajul lui "marca SUA" autolepădarea lui Băsescu de "tinicheaua" de dictator. A făcut-o însă într-o manieră care arată cât de departe de diplomaţie se află ambasadorul. Comparând "marea" libertate din România cu "avantajul" de a nu primi gloanţe în cap de la lunetişti, reprezentantul oficial al SUA a devenit o "ţintă" a protestatarilor jigniţi. Gitenstein primeşte de câteva zile serii de rafale, nici un alt diplomat aflat în misiune în România nu a strâns atâtea proteste şi antipatie în anii de după 1989. Forumurile de dezbatere sunt pline de mesaje care îşi exprimă "prietenia" faţă de ambasadorul insolent; scrisorile de protest curg pe adresa redacţiilor. Jurnalul Naţional a găzduit pe prima pagină mesaje către Excelenţa Sa, marcând această turnură în evoluţia simpatiei şi încrederii pe care românii le au îndeobşte faţă de Statele Unite şi faţă de reprezentanţii acestei puternice ţări.

Dl Gitenstein pare că nu înţelege nici acum gafa de proporţii pe care a făcut-o. Problema carierei domniei sale în diplomaţie nu ne îngrijorează; are consilieri de ima