Ziua anexarii Basarabiei la fosta URSS, 28 iunie 1940, a fost marcata si in acest an diferit la Chisinau. Unii manifestanti au considerat-o zi de doliu, in timp ce altii au serbat eliberarea Moldovei de sub ocupatia romana, relateaza Agerpres.
Schimbul de replici dintre cele doua tabere a inceput vineri dimineata in parlament, unde opozitia comunista i-a felicitat pe cetateni cu "eliberarea", in timp ce deputatii liberali au condamnat atacul fostei URSS asupra actualului teritoriu al Republicii Moldova, care, potrivit acestora, a adus doar saracie, deportari si rusificare.
Doua manifestatii de comemorare a zilei de 28 iunie au avut loc in centrul Chisinaului. Prima a fost organizata de Partidul Liberal, ai carui membri au depus flori la piatra comemorativa instalata in Piata Marii Adunarii Nationale si au inaugurat o expozitie de tablouri dedicate victimelor deportarilor.
Un alt mars de doliu a fost organizat de Consiliul Unirii. Cateva sute de membri au marsaluit in centrul Chisinaului, scandand lozinci pro-unioniste si impotriva Federatiei Ruse. Manifestantii considera aceasta data o zi neagra in calendar, care a avut consecinte extrem de negative asupra acestui teritoriu, precum deportarile, foametea si colectivizarea fortata. In fata Academiei de Stiinte a Moldovei, participantii au tinut un moment de reculegere, au cantat cantece patriotice, iar mai apoi au dat citire unei rezolutii intitulate "Rezolutia din 28 iunie 2013". Printre cele 11 puncte ale documentului se regaseste si cererea catre autoritati de a obtine retragerea imediata si neconditionata a trupelor Armatei a 14-a din Transnistria, precum si declararea vicepremierului rus Dmitri Rogozin persona non grata in Republica Moldova.
In timpul actiunii, cativa manifestanti au dat foc unor portrete ale vicepremierului rus Dmitri Rogozin, reprezentantul Kremlinului