Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Parlamentul intra luni in sesiune extraordinara

Publicat in HotNews, luni 16 august 2010 ·

Senatul se va intruni luni in sesiune extraordinara pentru a discuta noua proiecte legislative, intre care si Legea Agentiei Nationale de Integritate, informeaza Agerpres. Potrivit presedintelui Senatului, Mircea Geoana, senatorii vor lucra in comisii incepand cu 16 august, urmand ca in data 24 august sa se dea un vot in plen. Geoana a precizat ca exista posibilitatea prelungirii acestui program, daca nu va fi finalizata ordinea de zi.

Senatorii isi vor orienta atentia, in aceasta sesiune extraordinara, asupra proiectelor de lege in legatura cu care presedintele Traian Basescu a solicitat Parlamentului sa se pronunte. Este vorba despre Legea Agentiei Nationale de Integritate, cea privind accelerarea proceselor si asa-numita legea a micii reforme in justitie, care vizeaza modificarile la Legea privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si codurile de procedura civila respectiv penala.

De asemenea, conform lui Geoana, un set de alte trei proiecte legislative, asupra carora membrii conducerii Senatului au cazut in unanimitate de acord ca trebuie discutate in procedura de urgenta, sunt Ordonantele de Urgenta ale Guvernului 58/2010 privind modificarea Codului fiscal, care vizeaza si cresterea TVA, OUG 48/2010 privind descentralizarea in domeniul sanatatii si OUG 63/2010 privind finantele publice locale.

Totodata, senatorii vor analiza si cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu privind Legea parteneriatului public-privat, iar la solicitarea Guvernului, vor fi discutate doua ordonante care tin de aquis-ul comunitar. Este vorba de ordonanta privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat precum si cea privind regimul gazelor naturale.

In ceea ce priveste proiectul de lege al senatorilor independenti privind taxa de solidaritate, pentru cei care au bunuri in valoare mai mare de 450.000 de euro, p

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 51 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 38 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 44 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 47 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°