Dacă aş fi un om curajos, aş spune că mai presus de "duşmănia" Standard and Poor’s – care tocmai ne-a depreciat ratingul – stă managementul defectuos al unei clase politice care refuză să-şi asume responsabilitatea pentru gestionarea dezastruoasă a ţării de după aderarea la UE şi renunţarea la asistenţa FMI.
Aş putea adăuga că o fi promulgat preşedintele Băsescu legea privind majorarea salariilor profesorilor pentru a nu se dezice de Pactul pentru educaţie. Însă atitudinea sa actuală o contrazice pe cea afişată acum zece zile la Bruxelles, când afirma că resursele bugetare trebuie dirijate către producţie, şi nu pentru consum, dacă se doreşte diminuarea la maximum a efectelor crizei economice care urmează celei financiare.
Băncile n-au zis nici "pâs" când Isărescu le-a acuzat că mimează criza de lichidităţi. Nici eu nu voi pomeni aşadar nimic despre vina Guvernului pentru înrăutăţirea ratingului. Mai bine vă istorisesc vechea poveste a unei Românii care urmează mersul smucit al politicilor economice de tip stop-and-go.
Povestea începe cu ceea ce scrie în manualele de specialitate. Economiile lumii au un mers ciclic: după creştere vine recesiunea, apoi economia se înviorează, ia avânt şi înregistrează un nou "boom".
Uneori pare că şi în economia românească au existat cicluri. După patru ani de recesiune, între 1989 şi 1992, s-au observat patru de creştere. Apoi, după alt interval de scădere, între 1997 şi 1999, a venit relansarea din anul 2000. Dar galopul de sănătate ne-a lăsat din nou fără aer în piept, iar acum, în 2008 se vorbeşte deja fără fereală de supraîncălzire – pericolul de a face aprindere la plămâni.
De fapt e cam pretenţios să vorbim despre cicluri în economia din România. De ce? Cu puţine excepţii, în 18 ani creşterea economică nu a fost durabilă. Formula magică – creştere economică, reducere de inflaţie, mărir
