Martin Buber – teologul, fostul profesor de filosofie socială la Universitatea Ebraica din Yerushalayim, un mare exeget al dialogului – are una dintre cele mai frumoase definiţii ale lui Dumnezeu: “eternul Tu”. M-am gândit mult la el în ultimele săptămâni. Pe vremea Războiului Rece, Buber constata că “adevărata luptă nu se poartă între Est şi Vest sau comunism şi capitalism, ci între propagandă şi educaţie”.
Într-una dintre povestirile lui Buber, doi ţadikim - (ţadik, adică “drept, pios”, e numele dat rabinilor în vechile comunităţi hasidice) – discută despre despre pământ şi văzduh. Sunt, oare, ciorile de dispreţuit? îl întreabă unul pe celălalt. Iar celălalt se întâmplă să fie Jaakob Jizchak din Lublin, supranumit Văzătorul. La răspunsul lui mi-aş dori să reflectăm împreună, în Shabbatul care se apropie:
“Ciorile nu sunt de dispreţuit. Ele sunt pline de viaţă. Dar au trei cusururi. Primul este acela că nici o altă pasăre nu se poate apropia de ele, fiindcă nu se poate face auzită; ţipetele lor îi acoperă glasul. Al doilea este că toate sunt convinse că nu mai există altceva decât ciori în lumea păsărilor; cele care se poartă ca şi când ar aparţine altui neam sunt, după ele, ciori vopsite şi trebuie convinse, ţipând mai tare decât ele, să-şi dezvăluie adevărata faţă. Al treilea cusur este că nici una nu poate trăi singură cu ea însăşi; cioara care se ascunde de stol moare de spaimă, din cauza singurătăţii”.
Martin Buber – teologul, fostul profesor de filosofie socială la Universitatea Ebraica din Yerushalayim, un mare exeget al dialogului – are una dintre cele mai frumoase definiţii ale lui Dumnezeu: “eternul Tu”. M-am gândit mult la el în ultimele săptămâni. Pe vremea Războiului Rece, Buber constata că “adevărata luptă nu se poartă între Est şi Vest sau comunism şi capitalism, ci între propagandă şi educaţie”.
Într-una dintre pov