Admiratia pentru cineva poate induce tot felul de atitudini: admiratorul mimeaza ticuri verbale, activitati, idei, stilul de viata sau incearca sa-si construiasca o cariera asemanatoare – ca elevii in raport cu un profesor – sau chiar sa dezvolte acelasi tip de personalitate – ca ucenicii fata de un guru. Exista insa si cazul in care nu imitam la propriu modelul, ci urmam numai anumite trasaturi ale acestuia construindu-ne viata, in rest, diferit. Mimetismul este considerat negativ in primele doua cazuri, necesar si definitoriu in al treilea si mai curind pozitiv in al patrulea, potrivit, cred, ideii mai generale ca el poate duce, in anumite doze, la crearea mai rapida a unei personalitati proprii sau la stirnirea unor valuri de creativitate culturala, pina departe de locul din care au pornit.
- Modelare
Interesant este ca Mircea si-a capatat numele de Eliade potrivit unei traditii, pentru ca cineva din familie il admira pe Heliade Radulescu si i-a pasat copilului numele pentru ca acesta sa ajunga „la fel de mare“. S-ar zice ca acest mitic inceput, de ursitoare, a fost preluat de adolescentul Mircea si de tinarul Eliade, din Romania pina in Portugalia si Franta, el necontenind sa-si impuna ore de lucru, de somn si de viata personala cu gindul la modele precum Iorga, Kierkegaard, Gandhi sau Goethe. Curios, cind a ajuns el insusi sa aiba elevi si admiratori, la Chicago si in alte parti ale lumii, procesul s-a inversat, Eliade devenind acum, din subiect, obiect de admiratie.
In Romania din timpul comunismului, Mircea Eliade, fie negat, fie curtat de reprezentantii regimului, a ramas un model (adesea secret) pentru intelectualii romani, si mai ales pentru tinerii care nu puteau ajunge sa-l cunoasca direct, acestia privindu-l nu numai ca pe un mare savant si scriitor, ci si ca pe un personaj legendar, a carui viata, din Romania pina in In
