SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Interviul se incheiase si am intins mana de ramas-bun. Palma mea a simtit atingerea palmei nodului de fata vioaie, isteata si fermecatoare pana la cer. M-am cutremurat, palma adolescentei era ca lemnul, tare, zgrunturoasa. Bataturile cotropisera pielea alungand orice elasticitate. Era o carne intarita de munca, de zilnicele rotiri de sute de ori la paralele. De lemn erau paralelele, de lemn erau palmele deja campioanei mondiale. "De atatea antrenamente la paralele bataturile nu mi-au mai lasat un centimetru de palma neintarita. Nu asta m-ar deranja, ci faptul ca in concursuri, cand ma rotesc cel mai iute si energic la paralele, palmele se crapa, devin carne vie. Si paralele se umplu de sange. Am o tresarire de teama sa nu imi alunece mainile pe sangele care a umplut lemnul paralelelor" - Andreea Raducan, superba campioana de gimnastica a lumii care in acea zi se afla pe ultimii metri ai pregatirii Olimpiadei de la Sidney. Privire semeata, inalta, obisnuita cu piscurile performantelor omenesti. Fata desteapta, care nu dadea nici un semn ca se balbaise vreodata in zbuciumarea ei, ca nu sovaise si ca era sigura de menirea ei de a aduce mult aur Romaniei. Adolescenta nu se speria de faptul ca sangele de pe paralele ii tasnise din ranile palmelor, ci se temea sa nu-i alunece mainile pe sangele scurs pe aparat. Am revazut-o de curand pe Andreea Raducan intr-o emisune televizata, la fel de plina de verva, la fel de desteapta, continuand sa poarte cu ea o stralucire ce se intalneste rar. Avea acum 23 de ani si isi luase licenta la Facultatea de sport din Timisoara si se inscrisese si la cursurile de jurnalism. Dupa ce trudise zi de zi in sala de antrenamente lasand pe planul doi copilaria si fiorii adolescentei, ai fi zis ca atunci cand se retrage din sport va dansa tot timpul si se va distra pentru a recupera placeri interzise platite pentru