Răzvan Voican se întreabă, în Ziarul Financiar, „De ce Polonia şi Ungaria se finanţează de la populaţie, iar România nu?”. Ideea e că Guvernul ar trebui să reducă valoarea nominală a titlurilor de stat, în prezent de 10.000 de lei bucata, pentru a-i atrage pe românii simpli să-şi ţină economiile în obligaţiuni suverane mai degrabă decât în depozite bancare. Citat în articol, analistul Florin Cîţu spune că: „Dacă ar fi emise titluri de stat pentru populaţie, oamenii ar avea un mod direct de a penaliza statul. (...) Relaţia dintre cetăţeni şi stat ar fi mai directă şi mai activă decât acum când cetăţenii penalizează politicienii doar din patru în patru ani, la alegeri”.

Sunt mai multe probleme cu această abordare. E îndoielnic că cetăţenii ar putea penaliza eficient Guvernul vânzând la foc automat titluri de stat. Şi le-ar vinde între ei? Nu. Ar trebui să se ducă la bănci şi să le vândă în pierdere, câtă vreme persoanele fizice nu au acces direct la piaţa secundară şi sunt nevoite să plătească comisioane bancare semnificative. În plus, nea Gheorghe şi nea Ion n-au cum să ia împrumuturi repo de la BNR cu o săptămână înainte de chenzină.

Să ne aducem aminte de anii ’90, când practica vânzării de titluri de stat către populaţie era larg răspândită. Finanţele reuşeau atunci să atragă economisirile românilor într-un singur fel: cu dobânzi peste cele bancare. Nu încape nici o îndoială că şi acum ar fi fel, în pofida scutirii de impozit a câştigurilor din dobânzi la titluri de stat. Adică, Trezoreria Statului ar plăti dobânda pieţei, puţinele credite pentru populaţie şi companii s-ar scumpi mai mult, şi s-ar ajunge repede la concluzia că finanţările sunt piperate pentru că băncile pun o cantitate prea mare din depozitele atrase de la clienţi la dispoziţia băncii centrale, sub forma rezervelor minime obligatorii (RMO). Însă, BNR practică rezerve minime în