Pe deplin conştient că cu cât vorbeşte mai mult, cu atât e mai rău pentru el, guvernatorul Isărescu susţine că anii ’90 nu pot fi definiţi ca o perioadă cu dezvoltare de piaţă, în principal, ca urmare a moştenirii comuniste.

Trecând de la moştenirea care ne-a marcat – "nu neapărat bâlbele politice” – guvernatorul ajunge la ideea că "investiţiile străine directe nu creează datorie, dar creează obligaţii”. Asta pentru că "e schimb de proprietate”. Şi creează şi obligaţie externă, "în sensul că nu mai poţi să controlezi dividendele”. Cine a investit în România "o dată şi-o dată o să-şi ia banii inapoi. Iar dividendele - ca să clarific lucrurile - pot să fie chiar mai mari decât dobânzile”.

De aici se înţelege că e bine că ne împrumutăm şi că nu intră investiţii pentru că avem mai puţine obligaţii. Cu precizarea că nu se ştie cine n-ar mai putea controla dividendele: Noi – România, Noi – Guvernul sau Noi – Poporul.

Până a identifica pe cine vizează pluralul majestăţii e bine de ştiut că ceea ce spune guvernatorul verifică teoria că România a fost unul dintre cei mai mari duşmani ai proprietăţii din regiune. Economiştii apreciază că specificarea clară şi protejarea dreptului de proprietate privată sunt condiţiile cele mai importante pentru dezvoltarea economică a unei ţări. Dreptul de proprietate instituie o structură de stimulente şi constrângeri care motivează comportamentul uman în sensul valorificării optime a resurselor. Altfel spus, o economie fără proprietari nu poate fi o economie de piaţă. De aceea România a ajuns să fie considerată ca funcţionând pe principiile economiei de piaţă mult mai târziu decât statele ex-comuniste din primul val de aderare la UE - dincolo de anii ’90. Aşa că nu-i de mirare că a întârziat să se dezvolte.

Guvernatorul BNR subliniază că moştenirea comunistă a fost mai nocivă decât ezitările clasei politice. Din păca