Se joacă cel mai adesea istoria cu destinul omului, de parcă ar sufla într-o scrumieră şi n-ar mai rămâne nimic după ce mersul evenimentelor a aranjat şi ca soarta omului să ardă până la scrum. Uneori, la lucrarea aceasta batjocoritoare a istoriei se întâmplă ca şi destinul în sine să facă cu tifla omului respectiv.

Să-l întoarcă şi pe faţă, şi pe dos, ca pe o clătită neputincioasă în tigaie, şi nu de puţine ori să se distreze soarta retezând aripile omului. Aşa a murit devreme, fără voia lui, un foarte tânăr român cu care s-a distrat niţel mersul istoriei, ajunsă la punctul de fierbere al unui război.

A murit tânărul român cu atâtea versuri în minte şi cu atâtea idealuri privind ţara lui, ambele făcute ţăndări. A murit la nici 20 de ani tânărul român Gheorghe Vasilescu, de nu i se ştie nici mormântul din marele război mondial. A murit fiind într-un fel amendat de soartă, fiindcă era premiant.

Gheorghe Vasilescu, sublocotenentul, a murit undeva într-un tanc pulverziat de obuze în imensităţile stepelor ruseşti. A scris despre el şi Marin Preda în romanul "Viaţa ca o pradă". A rămas impresionat şi uriaşul scriitor român de hachiţele destinului care l-au îngropat pe tânărul sublocotenent de 19 ani.

Gheorghe Vasilescu a fost unul dintre cei mai buni elevi ai vestitului Liceu Militar "Mănăstirea Dealului" de pe dealurile Târgoviştei. Era premiant şi a absolvit ca premiant exigentul Liceu Militar de lângă biserica unde se află capul voievodului Mihai. Era un poet numit senior în cenaclul poezist al Liceului Militar "Mănăstirea Dealului", dar era şi unul dintre cei mai buni violonişti dintre liceenii "din Deal".

Când a terminat cu laude Liceul Militar de lângă Târgovişte a fost selecţionat fără să i se ceară acceptul pentru o perfecţionare la o şcoală militară din Germania. Alături de alţi eminenţi tineri româ