Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Sorin Pâslaru: Surprizele unui buget redactat ca în epoca de piatră

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 decembrie 2010 ·

Tăierile la care s-a angajat Guvernul în bugetul pe 2011 încep să iasă la iveală, în pofida faptului că Finanţele încearcă să le ascundă în hăţişurile unui buget redactat încă la nivelul epocii de piatră.

Bugetul României este parcă special conceput mai mult să ascundă date decât să lămurească presa, Parlamentul şi opinia publică despre ce se întâmplă cu banii acestei ţări.

"0001 01 Venituri - total/ I Venituri curente. A. Venituri fiscale (...) 60 Regularizări. Cote şi sume defalcate din impozitul pe venit (se scad)."

E ca la stat. Nu înţelegi nimic. Ca la Poştă, unde nu ştii la care ghişeu "se prezintă recomandatele". Ca la spital, unde intri, dar nu există o recepţie, pe uşi nu scrie nimic, personalul medical nu are ecusoane. Sau ca la minister, unde suni, dar nu ştii cu cine vorbeşti pentru că niciun funcţionar din România nu are obligaţia de a răspunde la telefon întâi prezentându-se. Eşti rătăcit.

Nu se ştie cât vrea statul român să cheltuie în 2011 pe benzină şi cât a cheltuit în 2010. Nu se ştie câte maşini, câte calculatoare, câte birouri vrea să cumpere şi câte a cumpărat în 2010. Nu există indicii privind poziţiile bugetare, explicaţii despre cum este construit bugetul.

Excel-ul are de acum decenii de folosire, dar Finanţele vin cu aceleaşi PDF-uri obosite, cu aceleaşi capitole/subcapitole/paragrafe/articole/alineate restrânse şi apoi extinse pe Salarii de bază/Salarii de merit/Indemnizaţii de conducere/Spor de vechime/Alte sporuri/Fond de premii/Norme de hrană.

Nu există date sintetizate, nu poţi vedea sau nu poţi redacta o structură a celor mai mari 10 categorii de cheltuieli, modul cum sunt administrate, eficienţa investiţiilor.

Bineînţeles, dacă ai mai fost pe acolo, începi să te "prinzi". Dar nu complet.

Aşa cum este redactat acest buget, ce ne spune?

Cifrele mari arată că cheltuielile totale, aferente

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°