Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între dreptul moral şi cel legal

Publicat in Adevarul, joi 11 iulie 2013 ·

Revine Consiliului Superior al Magistraturii să clarifice modul în care s-a desfăşurat intervenţia procurorilor la liceul Bolintineanu şi totodată natura intervenţiei primului-ministru, Victor Ponta.

Scandalul legat de liceul Bolintineanu şi de frauda la bacalaureat este prilej de confuzii. Cine a greşit? Procurorii sau prim-ministrul care a cerut să nu se forţeze procedurile?

Subiectul pare atât de tulbure mai ales din cauza faptului că a picat pe un teren alunecos. Partizanii preşedintelui Băsescu care nu îi iartă primului-ministru suspendarea din vara anului trecut, îl acuză pe şeful guvernului de imixtiune în ancheta parchetului. Pentru ei este o ocazie preţioasă pentru a demonstra lumii că au avut dreptate atunci cînd au profeţit că Justiţia va fi paralizată şi pusă la dispoziţia politicienilor corupţi.

Este clar că tinerii bănuiţi de fraudă la bacalaureat şi intraţi în vizorul parchetului nu puteau fi îmbarcaţi în aceeaşi zi şi duşi cu forţa la anchetă.

Cu toate acestea cel puţin din punct de vedere procedural prim-ministrul Victor Ponta a avut dreptate. Aşa cum se precizează la Art.183 din Codul de procedură penală, „o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat.” Aşadar este clar că tinerii bănuiţi de fraudă la bacalaureat şi intraţi în vizorul parchetului nu puteau fi îmbarcaţi în aceeaşi zi şi duşi cu forţa la anchetă. Aşa cum s-a spus, ar fi trebuit în prealabil să fie citaţi.

Totuşi avea primul ministru dreptul legal să intervină? În mod normal procurorul ar trebui să respecte ordinea ierarhică şi să intre sub autoritatea ministrului de justiţie. De ce nu a reacţionat ministrul de Justiţie? I-a fost teamă? Într-adevăr, motive sunt căci ambianţa politică este otrăvită. În plus există o veche di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 40 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 30 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 2 ore
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°