Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru membri CNA acuza, intr-o scrisoare adresata Parlamentului, presiuni politice

Publicat in HotNews, vineri 9 martie 2012 ·

Membrii Consiliului National al Audiovizualului Ioan Onisei (vicepresedinte), Narcisa Iorga, Gelu Trandafir si Valentin Jucan, au trimis, vineri, in mod oficial, o scrisoare Parlamentului in care acuza "presiuni politice exercitate asupra autoritatii autonome aflate sub control parlamentar - CNA" si solicita audierea in Comisiile pentru cultura, arte si mass-media, informeaza Agerpres.

Scrisoarea, adresata presedintelui Senatului, Vasile Blaga si presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, survine demisiei lui Dan Grigore pe care o considera o pierdere pentru institutie.

"Demisia dlui Dan Grigore din Consiliul National al Audiovizualului este o pierdere pentru aceasta institutie, dar mai ales pentru publicul al carui interes ea il serveste. Orice autoritate cu activitate in domeniul culturii ori al mass-media ar fi onorata sa aiba in echipa sa de decizie o personalitate culturala de valoare precum dl Dan Grigore. In cadrul unei dezbateri televizate (n.r. Sinteza zilei, Antena 3) referitoare si la modul in care isi exercita mandatul patru dintre membrii CNA, un parlamentar a afirmat despre dl Dan Grigore ca este lipsit de onoare", afirma semnatarii scrisorii, referindu-se la declaratiile lui Crin Antonescu din emisiunea 'Sinteza zilei' difuzata pe 1 martie la Antena 3.

Cei patru membri ai CNA sustin ca aceste presiuni s-au manifestat in mod public, in timp ce Consiliul National al Audiovizualului a analizat si a dezbatut o speta oarecare, in conformitate cu Legea audiovizualului nr.504/2002.

"Urmare a acestor presiuni, dl Dan Grigore a demisionat astazi (joi, n.r.) din functie", se arata in scrisoare.

Astfel, ei enumera o serie de fapte: "la data de 29 februarie, PSD a emis un comunicat de presa cu privire la activitatea CNA, viciata de interese politice, la data de 1 martie, intr-o emisiune moderata de d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum o ora
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum o ora
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 51 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 2 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Guvernul din Georgia spune că va vota marţi legea contestată referitoare la "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Premierul georgian a promis că parlamentul va vota marţi proiectul de lege privind "influenţa străină", în ciuda manifestaţiilor de masă care denunţă un text ce îndepărtează ţara de Europa şi o îndreaptă spre Moscova, relatează AFP. "Parlamentul va

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°