M-a căutat la Jurnal un bătrânel în baston ca să-mi lase două dreptunghiuri mici de hârtie. A plecat târşâind paşii nesiguri ajutaţi de toiag. Cele două petice de hârtie mici cât unghia erau scrise cu sufletul, cu un suflet uriaş. Pe unul din bileţele bătrânul scrisese un vers din cântecul - împărtăşanie din leagănul Apusenilor, iar apoi urmau patru versuri ţâşnite din pieptul lui: "Nu uita că eşti român,/În ţara asta tu vei fi stăpân/Chiar dacă mult vei suferi/Că ceasul dezrobirii tale/Va veni, va veni!" Al doilea dreptunghi minuscul de hârtie era un fel de carte de vizită a celui ce-mi dăruise cele două bileţele. Iată cine era bărbatul împovărat de ani după cum se recomanda pe hârtia ce-mi fusese lăsată: Ion Băurceanu Jeannot, condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti cu sentinţa 438 din 9 iulie 1952 la 15 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică, 100 lei cheltuieli de judecată pentru activitate anticomunistă. Tulburător! După 15 ani de ocnă grea, după bătăi în camerele de interogatoriu ale Securităţii, după soarta lui măcelărită, bărbatul brav de peste 85 de ani mai credea în România, mai spera şi ne chema şi pe noi la iubire şi încredere în Ţară. Eroul cu paşi chinuiţi în baston îşi petrecuse tinereţea la ocnă, pentru că el, studentul patriot, încercase să-şi pună pieptul în calea bolşevismului, simţind că va curge o jumătate de veac de comunism înrobitor pentru neam. Mă simţise că iubesc la fel de încăpăţânat Ţara şi că închei zilnic emisiunile la televiziune cu strofele Munţilor Apuseni: "Nu uita că eşti român,/Nu uita că eşti român,/Că la biserica din sat/Popa Ioan te-a botezat/Şi Lelea Stanca/Te-a ţinut un an la sân/Nu uita că eşti român!/Nu uita că eşti român!/Că tatăl tău a fost cioban/Bunicul tău a fost Traian/Şi-n ţara asta/Te-ai născut să fii stăpân!" Dragostea de mamă şi dragostea de ţară sunt cele mai adânci iubiri. Sunt iubirile eterice, cosmice ale